COD GALBEN: 20-05-2025 ora 10 Intre 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate se va semnala 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate
Ţările cu noi cazuri numeroase de COVID-19 şi un ritm lent de vaccinare vor înregistra o redresare economică slabă, semnalează luni publicaţia Financial Times (FT).
Principalul impuls al creşterii economice în anul 2021 va fi capacitatea fiecărei ţări de a controla pandemia, astfel că economiile cele mai avansate le vor depăşi în lunile următoare pe cele emergente la capitolele creştere economică, indicatori financiari şi încrederea investitorilor, conform indicelui Brookings-FT.
Şansele unei redresări economice globale coordonate în urma pandemiei au scăzut, întrucât desfăşurarea lentă a vaccinării şi noul val de infectări în unele ţări au ca efect ''perspective de creştere puternic divergente'', potrivit analizei FT.
În ultimele şase luni, datele economice ale economiilor emergente s-au înrăutăţit faţă de cele obişnuite de când a început elaborarea acestui indice în anul 2012, în timp ce randamentele economiilor avansate au crescut odată cu redresarea pieţelor financiare.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi ONU au avertizat săptămâna trecută că statele sărace afectate de consecinţele economice şi sanitare ale pandemiei riscă să se confrunte cu o criză a datoriilor, în lipsa unor acţiuni mai ambiţioase din partea instituţiilor multilaterale şi statelor cele mai dezvoltate, inclusiv prin relaxarea plăţii datoriilor şi o furnizare sporită de vaccinuri anti-COVID-19.
Reţeta pentru o revenire economică puternică şi durabilă rămâne aceeaşi ca în ultimii ani, adică măsuri hotărâte de punere a virusului sub control împreună cu stimulente monetare şi fiscale echilibrate, cu accent pe politicile care susţin cererea şi în acelaşi timp sporesc productivitatea, explică profesorul Eswar Prasad, membru al Brookings Institution.
Potrivit indicelui Brookings-FT, SUA şi China, primele două cele mai mari economii ale lumii, conduc redresarea economică la nivel global, dar fiecare cu un mix de politici diferit. Astfel, în timp ce SUA mizează pe stimulente fiscale, China se axează pe termen lung pe creşterea consumului şi a sectorului serviciilor.
În schimb, în Europa şi în mare parte din America Latină perspectivele de creştere sunt slabe, iar prognozele FMI aşteptate săptămâna aceasta vor indica probabil şanse reduse ca producţia să atingă până anul viitor nivelurile anterioare pandemiei.
Politicile indecise afectează încrederea consumatorilor şi a mediului de afaceri din economiile mai slabe, ceea ce se adaugă constrângerilor economice, concluzionează Eswar Prasad. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.