COD ROSU: 24-06-2021 ora 10 Intre temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat Interval de valabilitate se va semnala temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat Interval de valabilitate COD PORTOCALIU: 24-06-2021 ora 14 Intre 14:40 si 16:00 se va semnala averse ce vor depăși 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului in Județul Buzău;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul britanic va majora taxa pe companii, de la 19% până la 25% în 2023, aceasta urmând să fie prima creştere după aproape o jumătate de secol de reduceri, dar o va contrabalansa prin deduceri semnificative în ideea de a stimula investiţiile companiilor, transmite Reuters.

Miercuri, cu ocazia prezentării bugetului în Parlament, ministrul britanic al Finanţelor, Rishi Sunak, a spus că această majorare de taxe este una corectă având în vedere sprijinul semnificativ oferit de stat firmelor în perioada pandemiei de COVID.

"Guvernul pune la dispoziţie firmelor un sprijin în valoare de peste 100 de miliarde de lire pentru a face faţă acestei pandemii, aşa că este corect şi necesar să le cerem firmelor să contribuie la revenirea noastră", a spus Rishi Sunak în Parlament. "Chiar şi după această majorare, Marea Britanie va avea cea mai mică taxă pe companii din G7", a precizat Sunak.

Majorarea taxelor pe companii, cea mai importantă creştere de taxe anunţată de Sunak în buget, va intra în vigoare în anul 2023, când este aşteptat ca economia să revină la dimensiunile anterioare pandemiei. Măsura ar urma să genereze venituri de 11,9 miliarde de lire sterline în anul fiscal 2023-2024, urmând să crească până la 17,2 miliarde de lire în 2025-2026.

Marea Britanie a introdus o taxă pe companii de 40% în anul 1965. Această taxă a fost majorată la un maxim de 52% la începutul anilor 1970 şi de atunci încoace a fost redusă în continuu. În anii 1980 taxa pe companii a fost redusă la 35% în perioada în care Guvernul a fost condus de Margaret Thatcher, iar în anii 1990 a fost redusă la 30% şi ulterior la 20%. În anul 2017 a mai fost redusă odată la 19%.

Cabinetul de avocatură Clifford Chance susţine că majorarea taxei pe companii, care în Marea Britanie are o acoperire deosebit de mare şi sunt puţine excepţii, va face ca rata efectivă de impozitare din Marea Britanie să fie mai mare decât în Germania şi SUA, fiind la egalitate cu cea din Franţa. "Efectul surprinzător al acestei majorări a taxei pe companii este că Marea Britanie va avea una dintre cele mai mari rate efective de impozitare din lume, aproape similară cu cea din Franţa, şi mult mai mare decât în SUA sau Germania", a apreciat Dan Neidle, partener la Clifford Chance.

Cu toate acestea, ministrul Finanţelor a subliniat că firmele mici, cu profituri mai mici de 50.000 de lire pe an, vor fi taxate în continuare cu 19%, ceea ce înseamnă că aproximativ 70% din firme nu vor fi afectate. De asemenea, Sunak a spus că Guvernul va reduce taxa pentru companiile cu profituri de peste 50.000 de lire sterline astfel încât doar companiile cu profituri de peste 250.000 de lire sterline pe an, adică 10% dintre companiile britanice, vor fi taxate la nivelul de 25%.

În deceniile care au urmat după politicile fiscale în favoarea mediului de afaceri introduse în 1980 de Reagan şi Thatcher, ţările din întreaga lume au început să concureze între ele cu privire la reducerea poverii fiscale pentru companii. Numai după 2000, anul în care OECD a început să colecteze date, taxa medie pe companii a scăzut cu nouă puncte procentuale până la un minim record în multe ţări. În prezent, însă, deficitele bugetare mari care s-au acumulat pe măsură ce guvernele susţin economiile afectate de pandemie determină prima regândire a unor politicii care durează de patru decenii şi care mizează pe diminuarea taxelor pe companii la nivel global. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.