Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul bulgar de Finanţe, Kiril Ananiev, şi-a exprimat încrederea că ţara sa se va alătura zonei euro în 2024, dar a avertizat că sunt necesare pregătiri cuprinzătoare ale tuturor entităţilor comerciale şi ale consumatorilor pentru o tranziţie rapidă şi adecvată ale plăţilor din leva în euro, transmite Novinite.

"Ne aşteptăm ca ţara noastră să se alăture zonei euro în 2024. Principalele sarcini ale Guvernului de la Sofia pentru îndeplinirea acestui obiectiv sunt legate de îndeplinirea angajamentelor incluse în foaia de parcurs anunţată după aderarea Bulgariei la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), la data de 10 iulie 2020", a afirmat Ananiev, într-un interviu la Forumul Euromoney pentru Europa Centrală şi de Est, care pentru prima dată se desfăşoară în format virtual, în perioada 12 - 14 ianuarie 2021.

În acest moment este în pregătire Planul naţional pentru introducerea euro în Bulgaria, care va cuprinde detaliile activităţilor ce vor fi realizate de autorităţi şi de companii pentru introducerea cu succes a monedei unice europene în ţară, a explicat ministrul de Finanţe.

"Vreau să subliniez că pandemia de coronavirus (COVID-19) reprezintă un şoc uriaş pentru economia globală şi europeană, inclusiv cea bulgară, cu consecinţe economice severe, dar cred că nu va reprezenta un factor pentru prelungirea perioadei petrecute în ERM II", a declarat Ananiev.

Acesta a dat asigurări că Bulgaria va menţine sustenabilitatea fiscală pe termen mediu şi lung pentru a continua să fie un partener internaţional şi o ţară care respectă principiile gestionării finanţelor publice într-un mod disciplinat şi prudent, principii stabilite cu mai mult de 20 de ani în urmă.

Anul trecut, Banca Centrală Europeană a anunţat că Bulgaria şi Croaţia au fost acceptate să se alăture ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n.r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, în ceea ce ar urma să fie prima expansiune a zonei euro de după 2015. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.