

Impactul economic al pandemiei de coronavirus ar trebui să modifice atitudinea guvernelor faţă de cheltuieli publice şi datorie, susţine economistul şef al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), Laurence Boone, care a avertizat totodată că noi măsuri de austeritate riscă să declanşeze revolte.
Într-un interviu acordat Financial Times, Laurence Boone a spus că opinia publică s-ar revolta împotriva unor noi măsuri de austeritate sau majorări de taxe dacă guvernele ar încerca să readucă rapid deficitele şi datoria publică la nivelul de dinainte de pandemie.
Guvernele şi băncile centrale din statele dezvoltate au introdus stimulente fără precedente, în încercarea de a proteja economiile de impactul pandemiei. După pandemie, "oamenii vor întreba de unde au venit toţi aceşti bani", a apreciat Laurence Boone, adăugând că guvernele vor avea dificultăţi în a susţine că nu pot cheltui bani pentru a răspunde la schimbările climatice sau pentru a-i despăgubi pe cei care au avut de suferit pe urma reformelor.
"Dacă credeam că există resentimente în rândul opiniei publice, deoarece calitatea locurilor de muncă se înrăutăţea înaintea pandemiei, va fi mult mai rău după pandemie", a spus Laurence Boone.
Economistul şef al OECD a făcut un apel către state să continue să utilizeze politica fiscală (cheltuieli publice mai mari şi taxe mai mici) pentru a ajuta economiile să îşi revină şi să reducă şomajul, imediat ce impactul pandemiei se va diminua, adăugând că există unele lecţii de învăţat de pe urma crizei financiare din urmă cu un deceniu.
"Greşeala pe care am făcut-o nu a fost lipsa stimulentelor pe parcursul lui 2009...greşeala a fost făcută mai târziu în 2010, 2011 şi după, iar acest lucru este valabil pentru ambele maluri ale Atlanticului. Prima lecţie este să ne asigurăm că guvernele nu vor recurge la austeritate în primii doi ani după o prăbuşire a PIB-ului", a subliniat Laurence Boone.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a fost un promotor al politicilor de austeritate după crizele financiare, însă acum Laurence Boone spune că statele ar trebui să renunţe la ţintele pe termen scurt privind deficitul şi datoria publică şi să adopte obiectivele de sustenabilitate pe termen lung, ceea ce înseamnă şi să accepte că povara datoriei publice va continua să crească până când economia va reveni la normal.
Ţările "ar trebui să renunţe la modul de gândire potrivit căruia există reguli fiscale care se aplică în toate situaţiile pentru a reveni la o anumită ţintă", a spus Laurence Boone.
Aceasta ar însemna însă o schimbare radicală în cazul Europei, în condiţiile în care tratatele Uniunii Europene obligă statele membre să încerce să limiteze datoria publică la 60% din PIB.
Economistul şef al OECD a mai spus că guvernele ar trebui să îşi asume rolul de stabilizare a economiei în perioadele de revenire, în timp ce băncile centrale ar urma să aibă un rol de sprijin, motivul fiind acela că economiile avansate trebuie să regândească în mod fundamental relaţia dintre politica fiscală şi politica monetară. Laurence Boone crede că acum politica monetară are un spaţiu de manevră mai redus decât în 2010, în timp ce politica fiscală este mai bine plasată pentru a rezolva problemele globale actuale. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.