Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul de la Moscova analizează posibilitatea introducerii unei cote la exporturile de cereale precum şi a unei taxe la exporturile de grâu în perioada 15 februarie - 30 iunie, după ce preşedintele Vladimir Putin a criticat majorarea preţurilor la alimente, informează Reuters citând mai multe surse din apropierea Guvernului rus.

Cotaţia grâului la bursa de la Chicago a crescut imediat după publicarea acestor informaţii, în condiţiile în care Rusia este unul din cei mai mari exportatori mondiali de grâu.

Putin i-a criticat miercuri pe oficiali şi pe jucătorii de pe piaţă pentru creşterea preţurilor la pâine, făină, zahăr şi ulei de floarea soarelui. În replică, premierul Mihail Mişustin a spus joi că Rusia va lua măsuri.

"Trebuie să adoptăm măsuri concrete pentru a stabiliza, în mod eficient, preţurile la produsele care sunt importante pentru oameni, în linie cu instrucţiunile şefului statului", a declarat Mişustin la o reuniune a Cabinetului, descriind majorarea preţurilor ca "inacceptabilă în contextul scăderii veniturilor".

Rusia a înregistrat în acest an o recoltă mare de grâu dar cu toate acestea preţurile pe piaţa internă au crescut. Pentru a opri această tendinţă de creştere, Ministerul rus al Agriculturii a propus anterior introducerea unei cote de 17,5 milioane tone la exporturile de cereale în perioada 15 februarie - 30 iunie.

Sursele citate de Reuters susţin că Guvernul de la Moscova nu a discutat încă nivelul posibilei taxe la exporturile de grâu sau cota la exporturile de cereale. În plus, sursele adaugă că Rusia ar putea introduce şi o taxă la export pentru uleiul de floarea soarelui dacă preţurile pe piaţa internă nu vor scădea în cursul acestei luni. Autorităţile de la Moscova au decis deja să majoreze taxa la export pentru seminţele de floarea soarelui şi rapiţă, începând din luna ianuarie 2021.

Una dintre sursele citate de Reuters susţine că ar putea fi introdus de asemenea un preţ maxim la zahăr şi ulei de floarea soarelui prin intermediul unor acorduri între lanţurile de distribuţie, producători şi Consiliul Concurenţei din Rusia.

În ultimii 20 de ani, Rusia a trecut de la o ţară dependentă de importurile de grâu la una care este responsabilă pentru o cincime din vânzările mondiale, graţie solului fertil care produce recolte mari la preţuri atractive. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.