

COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 24-05-2025 Intre 05:35 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Suceava;
Un avion Boeing 737 MAX aparţinând companiei braziliene Gol a pornit miercuri într-un zbor comercial pe ruta Sao Paulo - Porto Alegre, acesta fiind primul zbor comercial al unui avion de acest tip după o pauză de 20 de luni, ca urmare a două accidente care au provocat 346 de morţi, informează AFP.
Potrivit unui însoţitor de bord, cu cei şapte membri ai echipajului şi 186 de pasageri, avionul este ocupat în proporţie de 88%. Aeronava, care a suferit modificări şi a trecut deja prin numeroase teste, urmează să ajungă la destinaţie peste aproximativ 90 de minute.
Doi membri ai echipajului, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, au declarat pentru AFP că sunt foarte emoţionaţi de ideea de a lua parte la această premieră mondială şi totodată au dat asigurări că "totul va decurge în mod perfect".
"Nici măcar companiile americane Delta şi American nu au reluat zborurile comerciale cu acest avion. Este o mare responsabilitate pentru Gol", a declarat un angajat al companiei aeriene braziliene.
Cu toate acestea, AFP precizează că majoritatea pasagerilor nu ştiu că se află la bordul unui Boeing 737 MAX şi cu atât mai puţin că este vorba de primul zbor al acestui tip de avion după o pauză de 20 de luni. "E bine de ştiut", a spus un pasager care călătoreşte împreună cu prietena sa. "Însă dacă avionul e aici înseamnă că este sigur, nu?", a adăugat pasagerul.
Gol a dat posibilitatea oricărui pasager care nu se simte confortabil cu ideea de a urca la bordul unui Boeing 737 MAX "să îşi amâne călătoria fără a plăti o diferenţă de tarif", a afirmat un purtător de cuvânt al companiei aeriene.
Luna trecută, Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) şi-au dat acordul preliminar pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou.
Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS - Manoeuvering Characteristics Augmentation System) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.
Acest sistem a fost conceput special pentru modelul Boeing 737 MAX pentru a preveni o anomalie aerodinamică creată de motoarele mai grele şi cu un diametru mai mare faţă de cele ale precedentelor generaţii de Boeing 737. Această anomalie poate pune avionul într-un unghi de urcare, ceea ce poate antrena apoi un picaj. Pentru a preveni acest picaj, sistemul MCAS reorientează avionul într-un unghi de coborâre pentru ca aparatul să poată recupera viteza.
Compania Gol a subliniat că 140 dintre piloţii săi au urmat stagii de pregătire în SUA pentru a zbura pe 737 MAX şi că toate cele şapte aparate de acest tip din flota sa ar urma să fie repuse în serviciu până la finele anului. De asemenea, Gol intenţionează să îşi extindă flota de avioane Boeing 737 MAX, compania având comandate 95 de exemplare din acest avion dintre care peste 20 de avioane sunt în SUA şi aşteaptă să fie livrate. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |