COD GALBEN: 05-03-2021 ora 10 Intre 05 martie, ora 16:00 - 06 martie, ora 16:00 se va semnala ninsori moderate cantitativ, viscolZone in conform textului;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Afganistanul va primi ajutoare de până la 12 miliarde de dolari de la ţările donatoare până în 2024, cu anumite condiţii, a declarat marţi ministrul finlandez al dezvoltării şi comerţului la finalul unei conferinţe de două zile de la Geneva, relatează AFP, Reuters şi dpa.

"Donatorii au promis peste trei miliarde de dolari pentru primul an din planul pe patru ani" din 2021 până în 2024, "cu angajamente anuale care ar trebui să rămână la acelaşi nivel an după an, ceea ce ar trebui să însemne 12 miliarde de dolari pe patru ani", a declarat Ville Skinnari.

Suma este mai mică decât cea de 15 miliarde de dolari care a fost promisă la precedenta conferinţă internaţională a donatorilor pentru Afganistan din 2016.

Ministrul de externe afgan Mohammad Haneef Atmar a salutat noul nivel de angajament, în contextul în care ţările se confruntă cu criza provocată de pandemia de COVID-19. "Asta reprezintă o enormă generozitate", a spus Atmar.

Zeci de ţări, instituţii internaţionale şi UE şi-au combinat eforturile pentru a oferi un ajutor de miliarde de dolari la conferinţa de la Geneva. Dar multe dintre acestea, inclusiv SUA şi Germania, au impus condiţii stricte privind finanţarea viitoare, unele limitându-se doar la angajamente pentru anul viitor, notează Reuters.

"Suntem încântaţi să angajăm astăzi 300 de milioane de dolari, alţi 300 de milioane de dolari fiind disponibili pe măsură ce evaluăm progresele din procesul de pace", a declarat subsecretarul american de stat pentru afaceri politice David Hale într-un mesaj video adresat conferinţei.

SUA au contribuit cu circa 800 de milioane de dolari pe an în ajutor civil în ultimii ani.

Un alt donator de top, Germania, a promis 430 de milioane de euro în 2021 şi a semnalat că ar putea să continue să contribuie până în 2024, dar a subliniat că sunt necesare progrese în direcţia încheierii războiului de aproape 20 de ani, notează Reuters.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.