Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Grupul francez de distribuţie Carrefour a acceptat să îşi suspende operaţiunile comerciale legate de 'Black Friday', care urmau să aibă loc în perioada 27-29 noiembrie, la cererea ministrului Economiei şi Finanţelor, a declarat joi un purtător de cuvânt al grupului pentru Reuters.

Miercuri, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, le-a cerut companiilor din sectorul distribuţiei să amâne campaniile promoţionale de Black Friday, prevăzute a avea loc în Franţa în data de 27 noiembrie, în timp ce Guvernul de la Paris este aşteptat să decidă în zilele următoare când îşi vor putea relua activitatea centrele comerciale ''neesenţiale'', închise în cadrul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19.

"O convorbire telefonică a avut loc între directorul general Alexandre Bompard şi Bruno Le Maire în ideea de a facilita deschiderea micilor magazine. Alexandre Bompard a spus că a acceptat să suspende operaţiunile Black Friday din 27-29 noiembrie", a precizat purtătorul de cuvânt al grupului francez.

Executivul francez urmează să anunţe în zilele următoare modalităţile de relaxare progresivă a restricţiilor antiepidemice impuse începând din 30 octombrie în cadrul celui de-al doilea lockdown instituit anul acesta.

Numeroşi parlamentari şi organizaţii profesionale cer ca micile magazine ''neesenţiale'' să-şi poată relua activitatea începând din 27 noiembrie, susţinând că odată cu Black Friday aceste activităţi comerciale sunt dezavantajate în faţa comerţului online.

În România, Grupul Carrefour oferă clienţilor săi multiple posibilităţi de a face cumpărături, atât în cele peste 370 de magazine din ţară, cât şi prin portalul unic www.carrefour.ro şi platforma Bringo, disponibilă gratuit în Google Play şi App Store, în 24 de oraşe. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.