

Operatorul francez de telecomunicaţii Orange a anunţat vineri că a obţinut câştig de cauză la Consiliul de Stat, într-o dispută cu fiscul francez, transmite Reuters.
Decizia publicată vineri de Consiliul de stat din Franţa, cea mai înalta jurisdicţie de ordin administrativ, pune capăt unei proceduri demarate în urmă cu aproape zece ani.
"Această decizie confirmă poziţia grupului încă de la începutul disputei şi va permite Orange să recupereze sumele plătite în luna iulie 2013, adică aproximativ 2,2 miliarde euro", a informat grupul Orange într-un comunicat de presă.
Litigiul a apărut ca urmare a integrării de către Orange a subsidiarei sale Cogecom în anul 2005. Această integrare a provocat grupului de telecomunicaţii controlat de statul francez pierderi consistente, pe care a putu să le acopere graţie diminuării profitului, reducându-se astfel şi baza de calcul a taxelor.
Orange, fostul France Telecom, este unul din cei mai mari operatori de telecomunicaţii din lume, fiind prezent în 26 de ţări, inclusiv în România. Anul trecut Orange a realizat o cifră de afaceri de 42 miliarde euro iar la finele lunii septembrie avea 143.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care 83.000 în Franţa.
La începutul acestei săptămâni, Hellenic Telecommunications Organization (OTE) a anunţat încheierea unui acord de vânzare a cotei sale de 54% din acţiunile Telekom Romania Communications către Orange România, finalizarea acestei tranzacţii fiind estimată pentru a doua jumătate a anului 2021.AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.