Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, lucrează la un pachet de sprijin în valoare de până la 10 miliarde de euro, destinat despăgubirii companiilor pentru veniturile pierdute ca urmare a unei noi restricţii, au declarat miercuri pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar.

"Situaţia este foarte, foarte serioasă. Avem nevoie acum de măsuri ample şi trebuie să limităm impactul lor financiar", a spus Scholz la o reuniune online cu cancelarul Angela Merkel şi premierii celor 16 landuri germane, susţine unul dintre participanţii la această reuniune.

Potrivit planului elaborat de Olaf Scholz, firmele mici şi mijlocii vor putea să recupereze de la stat până la 75% din veniturile lor pe care le-au generat în luna noiembrie a anului trecut. Companiile mari vor primi până la 70% din veniturile pierdute.

Potrivit unor surse guvernamentale, Angela Merkel îi va presa miercuri pe premierii landurilor să accepte reintrarea în izolare parţială în cursul lunii noiembrie, în încercarea de a opri creşterea cazurilor de infecţie cu coronavirus. Restricţiile ar urma să intre în vigoare în data de 2 noiembrie. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.