COD GALBEN: 25-01-2021 ora 10 Intre 25 ianuarie, ora 19:00 – 26 ianuarie, ora 05:00Fenomene vizate se va semnala 25 ianuarie, ora 19:00 – 26 ianuarie, ora 05:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste jumătate dintre IMM-urile din Europa, care împreună asigură locuri de muncă pentru două treimi din angajaţii de pe continent, se tem că nu vor supravieţui în următoarele 12 luni dacă veniturile nu îşi vor reveni, arată un sondaj publicat joi de firma de consultanţă McKinsey, transmite Reuters.

Acest sondaj a fost derulat în luna august, înainte ca explozia cazurilor de infecţie cu coronavirus în Europa să oblige guvernele să impună noi restricţii, arată amploarea pagubelor provocate de criza Covid-19.

Potrivit sondajului derulat de McKinsey & Co în rândul a peste 2.000 de IMM-uri din primele cinci economii europene (Germania, Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie), 55% din aceste companii se aşteaptă să îşi închidă porţile până în luna septembrie a anului următor, dacă veniturile lor vor rămâne la nivelul actual.

Dacă traiectoria actuală se menţine, unul din 10 IMM-uri se aşteaptă să depună cererea de intrare în insolvenţă în decurs de şase luni.

"Aceasta este o povară substanţială asupra sectorului financiar", subliniază unul din autorii raportului, Zdravko Mladenov, referindu-se la doar una dintre consecinţele unei astfel de evoluţii, care ar putea conduce de asemenea la creşterea şomajului şi la diminuarea nivelului general al investiţiilor în economie.

Economiştii intervievaţi de Reuters luna trecută prognozau că economia zonei euro va înregistra o creştere de doar 5,5% anul viitor, după o cădere de aproape 8% în acest an, dar au avertizat că şi această revenire modestă este în pericol în urma unei noi răspândiri a virusului.

Întreprinderile Mici şi Mijlocii sunt firmele cu până la 250 de angajaţi. În Europa aceste firme au peste 90 de milioane de angajaţi însă talia lor mică le face vulnerabile la crizele de lichidităţi. De exemplu, în Spania 83% dintre cele 85.000 de IMM-uri care au intrat în insolvenţă începând din februarie aveau mai puţin de cinci angajaţi.

Măsurile adoptate de statele din regiune, care variază de la moratorii cu privire la insolvenţe şi vacanţe de la rambursarea împrumuturilor, au reuşit până acum să menţină mii de IMM-uri pe linia de plutire. Însă, în contextul în care o parte dintre aceste măsuri expiră în unele state, băncile centrale din Germania şi Marea Britanie se numără printre instituţiile care au tras un semnal de alarmă asupra creşterii insolvenţelor.

"Decidenţii trebuie să facă orice este nevoie pentru a ţine sub control pandemia şi consecinţele sale economice şi să nu retragă prematur măsurile de sprijin, pentru a evita greşelile făcute în perioada crizei financiare", a subliniat recent FMI. "Pentru companii, politicile trebuie să meargă dincolo de sprijin de lichiditate şi să se asigure că firmele sănătoase dar care acum sunt insolvente pot rămâne în activitate", a adăugat FMI, citând măsuri precum facilitarea restructurării datoriilor şi punerea la dispoziţie de capital pentru firmele sănătoase. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.