Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Statele membre UE vor achita o parte din despăgubirile care ar putea fi solicitate în justiţie ca urmare a efectelor secundare ale vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de grupul farmaceutic britanic AstraZeneca, potrivit termenilor unui acord care include condiţii diferite faţă de un alt acord convenit cu grupul farmaceutic francez Sanofi, a declarat un oficial european pentru Reuters.

Acordul cu AstraZeneca, care transferă pe seama contribuabililor o parte din riscurile asociate cu lansarea unui vaccin, a fost convenit în august iar clauzele cu privire la responsabilitate nu au fost dezvăluite până acum. Potrivit acestui acord, AstraZeneca va plăti costuri legale numai până la un anumit prag, a dezvăluit oficialul citat de Reuters, care nu a precizat care este acest prag şi nici cum anume vor fi împărţite costurile între guvernele europene.

Protecţia financiară ar urma să acopere atât costurile legale cât şi posibilele despăgubiri, ceea ce este ar putea fi important în eventualitatea în care ceva va merge prost.

În schimbul unui preţ mai mare pentru vaccinul său, producătorul francez Sanofi, care colaborează cu GlaxoSmithKline în calitate de partener, nu a obţinut acoperirea riscurilor acordată rivalului AstraZeneca.

Oficialul citat de Reuters a precizat că în conformitate cu acordul convenit cu AstraZeneca, ţările UE au acceptat să plătească un preţ de 2,5 euro pentru fiecare doză de vaccin, în timp ce Sanofi a negociat un preţ de aproximativ 10 euro pentru fiecare doză.

Acordurile reflectă strategiile diferite adoptate de doi dintre cei mai mari producători mondiali de medicamente pentru a se proteja, în contextul intensificării dezbaterii cu privire la cine este responsabil pentru efectele secundare ale vaccinurilor împotriva COVID-19. Acoperirea financiară a acestor riscuri este un element crucial în negocierile dintre producătorii de medicamente cu guvernele care sunt interesate să obţină în avans vaccinuri împotriva COVID-19.

Poziţia UE cu privire la "liabilities" ar putea explica de ce blocul comunitar, care are o populaţie mai mare decât SUA, este în urma Washingtonului în asigurarea de posibile vaccinuri împotriva COVID-19. Sistemul american transferă responsabilitatea pentru vaccinuri în întregime pe seama guvernului şi protejează producătorii de medicamente deoarece se consideră că o vaccinare răspândită împotriva COVID-19 este benefică pentru societate. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.