Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Uniunea Europeană şi China au semnat luni un acord bilateral pentru protejarea a 100 de indicaţii geografice (IG) europene în China şi a 100 de IG din China în UE împotriva imitaţiilor şi a uzurpării, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Acest acord, încheiat pentru prima dată în noiembrie 2019, ar trebui să aducă beneficii comerciale reciproce, dar şi să introducă pe pieţele celor două părţi produse garantate şi de calitate. El reflectă angajamentul UE şi al Chinei de a-şi îndeplini angajamentul asumat în cadrul summiturilor anterioare UE-China şi de a adera la normele internaţionale ca bază pentru relaţiile comerciale.

Piaţa chineză are un puternic potenţial de creştere pentru alimentele şi băuturile europene. În 2019, China a constituit a treia destinaţie pentru produsele agroalimentare din UE, ajungând la 14,5 miliarde de euro. Este, de asemenea, a doua destinaţie a exporturilor UE de produse protejate ca indicaţii geografice, reprezentând 9% ca valoare, aici fiind incluse vinurile, produsele agroalimentare şi băuturile spirtoase. În plus, datorită acestui acord, consumatorii europeni vor fi în măsură să descopere specialităţi autentice din China.

Lista UE a indicaţiilor geografice care urmează să fie protejate în China include produse IG renumite precum Cava, Champagne, Feta, Irish Whiskey, Munchener Bier, Ouzo, Polska WĂłdka, Porto, Prosciutto di Parma şi Queso Manchego. În ceea ce priveşte produsele chinezeşti, lista include, de exemplu, Pixian Dou Ban (pastă de fasole Pixian), Anji Bai Cha (ceai alb Anji), Panjin Da Mi (orez Panjin) şi Anqiu Da Jiang (ghimbir Anqiu).

În urma semnării acordului şi a aprobării acestuia de către Parlamentul European, el va fi adoptat în mod oficial de către Consiliu. Se preconizează că acordul va intra în vigoare la începutul anului 2021.

La patru ani de la intrarea sa în vigoare, sfera acordului se va extinde pentru a include încă 175 de denumiri de IG din ambele părţi. Aceste denumiri vor trebui să urmeze aceleaşi proceduri de aprobare precum cele 100 de denumiri care fac deja obiectul acordului (de exemplu, evaluarea şi publicarea pentru comentarii).

Având mai mult de 3.300 de denumiri UE înregistrate ca indicaţii geografice, politica de calitate a UE urmăreşte să protejeze denumirile anumitor produse pentru a le promova caracteristicile unice legate de originea lor geografică, precum şi de tehnicile şi practicile tradiţionale.

Aproximativ 1.250 de IG din afara UE sunt de asemenea protejate în UE, datorită unor acorduri bilaterale precum acest acord cu China. Aceste acorduri protejează, de asemenea, indicaţiile geografice ale UE în ţările partenere: aproximativ 40.000 de exemple de protecţie a indicaţiilor geografice ale UE în întreaga lume.

Ca valoare, piaţa indicaţiilor geografice din UE este de aproximativ 74,8 miliarde de euro, adică 6,8% din totalul producţiei de alimente şi băuturi a UE, iar exporturile se ridică la 16,9 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 15,4% din totalul exporturilor UE de alimente şi de băuturi.

Cooperarea UE-China în această privinţă a început în 2006 şi a condus la protejarea a 10 denumiri de indicaţii geografice de ambele părţi în 2012. Acest acord iniţial a constituit baza pentru cooperarea de astăzi.

"Sunt mândru că acest acord este tot mai aproape de intrarea sa în vigoare, ceea ce reflectă angajamentul nostru de a colabora îndeaproape cu partenerii noştri comerciali mondiali, cum ar fi China. Produsele cu indicaţii geografice europene sunt recunoscute pentru calitatea şi diversitatea lor; de aceea, este important ca ele să fie protejate la nivelul UE şi la nivel mondial, pentru a le garanta autenticitatea şi reputaţia. Acordul de faţă va contribui la realizarea acestui obiectiv, consolidând, în acelaşi timp, relaţiile noastre comerciale, în beneficiul sectorului agroalimentar şi al consumatorilor de ambele părţi", a declarat comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.