

Economia germană ar urma să cunoască o relansare rapidă şi generalizată în lunile de vară, după ce în primăvară a înregistrat o contracţie fără precedent, însă pentru o redresare completă ar putea fi nevoie de un vaccin contra noului coronavirus, a apreciat luni Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters.
Prima economie europeană s-a contractat cu 10,1% în primul trimestru, însă, între timp şi-a revenit treptat graţie unei încetiniri a propagării coronavirusului, a ridicării majorităţii măsurilor de izolare şi a repornirii companiilor.
"Relansarea clară şi generalizată a performanţelor macroeconomice, care a început după punctul de minim atins în aprilie, va continua. Economia germană ar urma să înregistreze o creştere solidă în vara lui 2020", se arată în raportul lunar de conjunctură publicat luni de Bundesbank.
Consumul privat ar urma să aibă o "contribuţie solidă" la revenirea economică în timp ce investiţiile în industrie şi bunuri de capital vor fi de asemenea esenţiale, adaugă Bundesbank, care anterior a prognozat o scădere de 7,1% a Produsului Intern Brut pe ansamblul acestui an.
Cu toate acestea, Banca Centrală a Germaniei avertizează că pandemia de coronavirus nu este încă sub control la nivel mondial, ceea ce va avea un impact negativ asupra exporturilor şi producţiei industriale a Germaniei.
"Acest lucru riscă să devină un obstacol în calea unei reveniri complete a cererii pentru produsele industriale germane. Atâta timp cât o soluţie medicală eficace, precum un vaccin, nu va fi disponibilă, activitatea economică în anumite industrii va rămâne limitată", apreciază Bundesbank.
Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una din primele trei destinaţii pentru 22 de state membre. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.