Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Compania Toennies, care deţine abatorul din Guetersloh, aflat în centrul unui focar de coronavirus din nord-vestul Germaniei, a anunţat luni o serie de modificări de amploare în practicile sale de angajare la principalul său abator, transmite DPA.

Toennies Holding a informat că, începând cu data de 1 septembrie, va oferi contracte de muncă full-time muncitorilor est-europeni, care formează cea mai mare parte a forţei sale de muncă. Până acum, aceşti muncitori erau angajaţi de către subcontractorii Toennies.

Obiectivul este ca până la finele anului "toţi angajaţii din zonele cheie să fie angajaţi direct de companie", a informat Toennies într-un comunicat de presă.

De asemenea, Toennies a anunţat că intenţionează să închirieze spaţii de cazare pentru viitorii săi angajaţi permanenţi în zona din apropierea principalului său abator. Compania germană a fost criticată pentru condiţiile nesatisfăcătoare în care trăiesc muncitorii săi emigranţi, pentru că se crede că aceste condiţii au contribuit la răspândirea virusului.

Peste 1.500 de lucrători ai abatorului companiei Toennies din districtul Guetersloh au fost infectaţi cu noul coronavirus, mulţi dintre ei fiind români. Acest focar a forţat izolarea a circa 670.000 de persoane în respectiva zonă. Descoperirea focarului de coronavirus la acest abator a declanşat o dezbatere cu privire la standardele din industria alimentară din Germania precum şi cu privire la dependenţa de mână de lucru a muncitorilor emigranţi, în special din România.

Ministrul german al Muncii, Hubertus Heil, a criticat ceea ce el a numit sistemul de "sub-sub-subcontractare" din abatoare şi a introdus noi legi care le obligă să angajeze personal în mod direct. În Germania unele abatoare lucrează cu firme subcontractoare care le furnizează muncitori emigranţi. De asemenea, chiar şi unele firme subcontractoare se bazează la rândul lor pe alte firme subcontractoare care le aduc muncitori.

În mod normal, abatorul firmei Toennies din districtul Guetersloh, landul Renania de Nord-Westfalia, procesează între 12% şi 14% din efectivele de porci din Germania, fiind doar unul din cele 19 abatoare deţinute de grupul Toennies în Germania. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.