Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rusia a dat startul marţi la transportul feroviar de marfă pe podul cel mai lung din Europa care o leagă de Crimeea, peninsulă ucraineană ocupată şi anexată în urmă cu şase ani de Federaţia Rusă, transmite DPA.

Noua legătură feroviară de marfă, via podul Crimeei, cu o lungime de 19 km, ar urma să reducă costurile mărfurilor transportate din Rusia continentală cu până la 50 la sută, potrivit ministrului transporturilor rus Evgheni Ditrih.

Economia Crimeei, care se bazează în mare parte pe turism, este greu încercată de la anexarea controversată, ca urmare a sancţiunilor severe impuse de Ucraina şi Uniunea Europeană.

Ministrul Ditrih a salutat inaugurarea transportului feroviar de marfă spre peninsulă, calificând evenimentul drept o 'nouă etapă pe calea dezvoltării economice a Crimeei', conform agenţiei ruse de presă Interfax.

Podul, care se întinde peste strâmtoarea Kerci, ce leagă Marea Neagră de Marea Azov, pleacă din oraşul continental rus Taman până în Peninsula Crimeea, conectată geografic cu partea continentală a Ucrainei.

Rusia prevede să transporte circa 13 milioane de tone de mărfuri pe an via podul Crimeei, compus din două părţi - partea rutieră şi cea feroviară.

Porţiunea rutieră a fost deschisă în urmă cu doi ani, după ce a fost construită timp de doi ani. Transportul de pasageri pe calea ferată a început pe podul Crimeei anul trecut, în timp ce la segmentul pentru trenurile de marfă se mai lucra încă.

Rusia a anexat Crimeea în martie 2014, ca răspuns la orientarea Ucrainei spre Uniunea Europeană şi alungarea preşedintelui prorus Viktor Ianukovici de la putere pe valul unei mişcări de contestare care a adus forţele prooccidentale la putere la Kiev.

La scurt timp, un conflict între rebelii separatişti proruşi şi armata ucraineană a izbucnit în regiunile Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei. Aproximativ 13.000 de persoane au fost ucise în acest conflict până în prezent, conform estimărilor ONU. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.