COD GALBEN: 02-07-2020 ora 10 Intre 02 - 03 iulie se va semnala caniculă şi disconfort termic COD PORTOCALIU: 02-07-2020 ora 10 Intre 02 iulie, ora 18:00 – 03 iulie, ora 06:00 se va semnala instabilitate atmosferică accentuată COD GALBEN: 02-07-2020 ora 10 Intre 03 iulie, ora 06:00 – 04 iulie, ora 10:00 Fenomene vizate se va semnala 03 iulie, ora 06:00 – 04 iulie, ora 10:00 Fenomene vizate COD ROSU: 02-07-2020 ora 18 Intre 18:20 si 19:00 se va semnala grindină de dimensiuni medii și mari, intensificări puternice ale vântului, averse torențiale ce vor cumula 35...45 l/mp, descărcări electrice in Județul Arad;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia Europeană a anunţat joi că va dona 300 de milioane de euro în favoarea Gavi, alianţa pentru vaccinuri, în perioada 2021 - 2025, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Această sumă va contribui la imunizarea a 300 de milioane de copii din întreaga lume şi va finanţa constituirea de rezerve de vaccinuri utile în cazul epidemiilor de boli infecţioase.

Summitul mondial privind vaccinarea organizat joi de Gavi, alianţa pentru vaccinuri, reprezintă un jalon important în eforturile de consolidare a sistemelor de sănătate şi a capacităţilor de imunizare ale celor mai vulnerabile ţări din lume. Este o etapă esenţială în vederea atingerii obiectivelor urmărite de Răspunsul mondial la criza provocată de coronavirus:

Cu ocazia evenimentului de strângere de donaţii organizat în cadrul Răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus, care a avut loc la 4 mai şi printre organizatorii căruia s-a numărat şi Comisia Europeană, s-au strâns în favoarea Gavi, alianţa pentru vaccinuri, peste 1,5 miliarde euro, inclusiv 488 de milioane de euro destinate punerii la dispoziţia populaţiei a unui vaccin împotriva COVID-19, de îndată ce acesta va fi disponibil.

Cele 300 de milioane de euro promise acum de Comisie reprezintă mai mult decât contribuţia sa totală de până acum în favoarea Gavi. Finanţarea va contribui la: vaccinarea a 300 de milioane de copii şi salvarea a până la 8 milioane de vieţi; asigurarea tranziţiei reuşite a anumitor ţări către autofinanţare; strângerea prin efect de levier a unei sume de 3,6 miliarde de dolari prin cofinanţare naţională şi prin programe de vaccinare autofinanţate; distribuirea în 55 de ţări a peste 3,2 miliarde de doze de vaccinuri care pot salva vieţi omeneşti. De asemenea, se vor facilita 1,4 miliarde de contacte între familii şi serviciile de sănătate prin intermediul programelor de vaccinare; va fi prevenită reapariţiei poliomielitei în lume prin desfăşurarea unor programe de vaccinare de rutină cu vaccinul poliomielitic inactivat în colaborare cu Iniţiativa mondială de eradicare a poliomielitei şi va fi finanţată constituirea unor rezerve de vaccinuri destinate utilizării de urgenţă pentru a opri răspândirea unor epidemii periculoase.

Suma promisă joi se bazează pe ipoteza că noul cadru financiar multianual al UE, în special Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională (IVCDCI), din care ar proveni fondurile promise Gavi, alianţa pentru vaccinuri, va fi adoptat într-o variantă cât mai apropiată de cea propusă de Comisia Europeană. La 2 iunie, Comisia a propus suplimentarea fondurilor alocate IVCDCI pentru perioada 2021-2027 la 86 de miliarde de euro în preţurile din 2018 (96,4 miliarde de euro în preţuri curente), sumă în care ar urma să fie incluse 10,5 miliarde de euro provenite din noul instrument Next Generation EU.

"Vaccinurile pot salva vieţi, dar doar dacă sunt disponibile pentru toată lumea şi mai ales în comunităţile şi regiunile cele mai vulnerabile din lume. Din această perspectivă este atât de importantă activitatea Gavi, alianţa pentru vaccinuri. Această alianţă oferă ţărilor în curs de dezvoltare mijloacele de care au nevoie pentru a se dota cu sisteme de sănătate şi programe de imunizare mai solide şi pentru ca lumea să devină un loc mai sigur. Mă bucur că, în acest demers crucial, Gavi poate beneficia de sprijinul Comisiei. Vom putea depăşi astfel criza provocată de această pandemie şi vom putea evita apariţia alteia", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

La rândul său, comisarul pentru parteneriate internaţionale, Jutta Urpilainen, a apreciat că realizarea de sisteme de imunizare este o parte fundamentală a activităţii de consolidare a sistemelor de sănătate desfăşurate de UE cu ţările partenere şi cu Gavi.

"Or, soliditatea sistemelor de sănătate va fi mai importantă ca oricând pentru a ne putea redresa după pandemia de COVID-19. Îmbunătăţirea accesului copiilor la asistenţă medicală de bază, în special la vaccinuri eficace şi sigure, a avut un rol esenţial în reducerea la jumătate a mortalităţii infantile în lume în perioada 2000 - 2017. Reuşita eforturilor noastre colective va depinde de garantarea accesului copiilor mai vulnerabili la vaccinuri în următorii cinci ani", a adăugat comisarul. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.