Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că peste 20 de ţări sărace au cerut anularea datoriei publice bilaterale, conform iniţiativei sprijinite de G20, iar FMI este pregătit să susţină extinderea programului dincolo de sfârşitul acestui an, dacă va fi necesar, transmite Reuters.

Mai multe de jumătate din cele 73 de ţări sărace eligibile şi-au exprimat interesul în acest program, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar solicitările ar urma să crească, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, transmite Reuters.

Peste 300 de parlamentari din întreaga lume au cerut Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale să anuleze datoriile celor mai sărace ţări ale lumii, în contextul pandemiei, şi să majoreze finanţarea pentru a evita un colaps al economiei globale.

Iniţiativa, condusă de senatorul Bernie Sanders, fost candidat la preşedinţia SUA, şi de Ilham Omar, membru al Congresului SUA, vine pe fondul sporirii temerilor că ţările în curs de dezvoltare şi economiile emergente vor fi devastate de epidemie.

Sanders a declarat că ţările sărace au nevoie de fiecare cent pentru a avea grijă de populaţie, în loc să achite "datorii nesustenabile" către marile instituţii financiare internaţionale.

Anularea datoriilor celor mai sărace ţări ale lumii "este cel mai nesemnificativ lucru pe care îl pot face FMI, BM şi alte instituţii financiare internaţionale pentru a preveni o creştere inimaginabilă a sărăciei, a foametei şi a bolilor care ameninţă sute de milioane de oameni", a avertizat senatorul american.

Politicienii au salutat decizia privind suspendarea temporară a plăţilor datoriilor către FMI pentru 25 dintre cele mai sărace ţări ale lumii, dar au declarat că este nevoie de eforturi suplimentare.

Într-o scrisoare, parlamentari din mai mult de 20 de ţări de pe şase continente au afirmat că datoriile celor mai sărace ţări ale lumii trebui pur şi simplu anulate şi nu suspendate, altfel acele state nu vor putea prioritiza cheltuielile necesare pentru a lupta cu epidemia, ceea ce ar putea duce la întreruperea lanţurilor globale de aprovizionare şi la turbulenţe pe pieţele financiare. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.