COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi Dacia în Franţa a înregistrat în aprilie o scădere de 90,2% în ritm anual, la 1.227 de unităţi, arată datele publicate luni de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), pe fondul măsurilor de izolare adoptate de Guvernul francez pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Livrările principalelor grupuri franceze, PSA şi Renault, au scăzut în aprilie cu 84,2% şi, respectiv, 83,9%, în timp ce Ford şi Daimler au înregistrat un declin de 91,3% şi, respectiv, 98,2%.

Pe ansamblu, piaţa auto franceză a înregistrat în aprilie o scădere de 88,8% (fiind înmatriculate 20.997 autoturisme noi), iar în primele patru luni din acest an au fost înmatriculate în Franţa 385.676 unităţi, un declin de 48%, comparativ cu perioada ianuarie-aprilie 2019.

Franţa rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Italiei şi Spaniei. Pe plan global, vânzările de maşini scad semnificativ, din cauza măsurilor adoptate pentru a ţine sub control epidemia.

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au înregistrat în perioada ianuarie-aprilie 2020 o scădere de 63%, la 17.805 unităţi, comparativ cu primele patru luni din 2019.

Livrările principalelor grupuri franceze, PSA şi Renault, au scăzut în perioada ianuarie-aprilie 2020 cu 46,4% şi, respectiv, cu 50,2%, în timp ce Ford şi Daimler au înregistrat un declin de 60,1% şi, respectiv, 60%.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Automobile Dacia a întrerupt în 19 martie producţia la uzinele din Mioveni, până pe data de 5 aprilie, în contextul pandemiei de coronavirus, iar 13.500 de angajaţi vor fi în şomaj tehnic. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.