

Rezerva Federală a SUA (Fed) a anunţat joi măsuri suplimentare pentru a sprijini economia afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), furnizând împrumuturi de până la 2.300 miliarde dolari, transmit MarketWatch, DPA şi Reuters.
Aceste fonduri vor ajuta IMM-urile şi gospodăriile şi vor spori capacitatea statului şi a guvernelor locale de a furniza servicii critice, se arată în comunicatul Fed.
"Rolul Fed este de a furniza cât de multă asistenţă şi stabilitate posibilă în această perioadă de scădere a activităţii economice, iar acţiunile noastre de astăzi vor ajuta să garantăm că eventuala redresare va fi cât de viguroasă este posibil", a afirmat joi preşedintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell.
Astfel, companiile care au până la 10.000 de angajaţi vor beneficia de credite pe patru ani, iar rambursarea principalului şi a dobânzii este amânată timp de un an. Împrumuturile vor fi iniţiate de bănci, care vor păstra un procentaj de 5% şi restul îl vor vinde facilităţii Fed. De asemenea, Fed va achiziţiona obligaţiuni ale statelor, districtelor şi oraşelor, pentru a le ajuta să răspundă crizei din domeniul sănătăţii.
În ultimele săptămâni, Rezerva Federală americană a lansat măsuri fără precedent, inclusiv achiziţii de obligaţiuni, pentru a susţine economia americană şi a limita consecinţele izbucnirii pandemiei de coronavirus pe pieţele financiare.
"Ştim că activitatea economică va scădea probabil substanţial în trimestrul doi din 2020", a declarat recent Powell, adăugând că oamenii în mod intenţionat se retrag din viaţa normală pentru a-şi proteja sănătatea. Asta ar putea însemna că SUA intră în recesiune, dar va fi ceva temporar, a dat asigurări şeful Fed.
Luna trecută, Rezerva Federală a SUA a redus dobânda de referinţă cu un punct procentual, aproape de zero, a atenuat reglementările pentru bănci şi a lansat un program masiv de relaxare cantitativă, în încercarea de a proteja cea mai mare economie mondială de efectele negative ale pandemiei.
"Efectele pandemiei de coronavirus vor prejudicia activitatea economică pe termen lung şi vor afecta perspectivele economice. Pe fondul acestor evoluţii, Comitetul a decis să reducă dobânda de politică monetară până la un interval cuprins între 0% şi 0,25%", se arată în comunicatul Fed.
Instituţia a dat asigurări că va menţine dobânda scăzută până când "va fi încrezătoare că economia a trecut cu bine de recentele evenimente".
De asemenea, banca centrală a SUA a lansat un program masiv de relaxare cantitativă, de 700 de miliarde de dolari, pentru ca lichidităţile să ajungă pe pieţe şi să sprijine economia. În următoarele luni, Fed va achiziţiona titluri de trezorerie în valoare de cel puţin 500 de miliarde de dolari şi obligaţiuni ipotecare (mortgage-backed securities) în valoare de cel puţin 200 de miliarde de dolari.
Fed s-a alăturat altor bănci centrale, asigurând lichiditate în dolari instituţiilor financiare afectate de turbulenţele de pe pieţe, în contextul efectelor negative ale pandemiei asupra economiei mondiale.
Rezerva Federală a SUA a încurajat băncile să utilizeze miliarde de dolari în acţiuni şi active lichide acumulate de la criza financiară pentru a-şi consolida rezervele de capital (capital buffers) în vederea sprijinirii firmelor şi a gospodăriilor afectate de epidemie.
Prin reducerea dobânzii de referinţă aproape de zero şi injectarea de 700 de miliarde de dolari în sistemul financiar, Fed a amintit de măsurile de urgenţă luate în perioada de vârf a crizei financiare. Începând din 2008, Fed a redus dobânda aproape de zero şi a menţinut-o la acest nivel şapte ani. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.