Încrederea investitorilor în economia Germaniei a scăzut în martie la un nivel care nu a mai fost înregistrat de la criza financiară din 2008, din cauza efectelor negative ale pandemiei de coronavirus, arată rezultatele unui studiu al Centrului European pentru Cercetare Economică (ZEW) publicat marţi, transmite Reuters.
Indicele lunar care estimează evoluţiile economice a scăzut semnificativ, la minus 49,5 puncte, de la 8,7 puncte în februarie, în timp ce economiştii estimau un declin până la minus 26,4 puncte.
"Economia este în alertă roşie", a avertizat preşedintele ZEW, Achim Wambach, adăugând că experţii din domeniul financiar se aşteaptă la o contractare a economiei în primul trimestru din 2020, care ar putea continua şi în trimestrul doi.
Conform studiului ZEW, indicele care estimează percepţia investitorilor asupra actualelor condiţii economice s-a înrăutăţit la minus 43,1 puncte, de la minus 15,7 puncte luna precedentă, în timp ce economiştii estimau un declin până la minus 30 de puncte.
Pe ansamblul acestui an, cei mai mulţi investitori se aşteaptă la un declin al economiei de aproximativ 1%, din cauza epidemiei, a explicat Wambach. Ar fi prima scădere a PIB-ului Germaniei de la criza financiară din 2009 şi ar urma să ducă la reducerea veniturilor din taxe, în timp ce se înregistrează o majorare semnificativă a cheltuielilor statului pentru sprijinirea companiilor şi gospodăriilor afectate de epidemie.
"Studiul ZEW arată că situaţia se va înrăutăţi probabil în trimestrul doi, când ne aşteptăm la o scădere mai accentuată a PIB-ului faţă de perioada de vârf a crizei financiare", a avertizat Jack Allen-Reynolds de la Capital Economics.
El a adăugat că studiul indică un posibil declin al economiei germane de 4% în 2020, ceea ce va necesita un sprijin guvernamental masiv.
În Germania, luni se înregistrau 7.174 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 14 decese. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |