Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Producţia industrială a scăzut cu 4,1% în zona euro şi cu 3,9% în Uniunea Europeană (UE 28), în luna decembrie 2019 comparativ cu decembrie 2018, iar în rândul statelor membre cele mai semnificative scăderi în ritm anual au fost înregistrate în Estonia (minus 9,9%), România (minus 8,9%) şi Germania (minus 7,2%), arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

De la o lună la alta, decembrie 2019 comparativ cu luna noiembrie 2019, producţia industrială a scăzut cu 2,1% în zona euro şi cu 2% în UE. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Irlanda (minus 6,2%), Ungaria (minus 3,8%) şi Polonia (minus 3%). Producţia industrială a scăzut şi în România, cu 0,2% în luna decembrie 2019 comparativ cu luna precedentă, însă acesta este cel mai mic declin înregistrat de la o lună la alta în statele membre.

Eurostat precizează că, pe ansamblul anului 2019, comparativ cu 2018, producţia industrială a scăzut cu 1,7% în zona euro şi cu 1,1% în Uniunea Europeană (UE 28).

Datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că producţia industrială a scăzut cu 2,3% ca serie brută în 2019 comparativ cu anul precedent. În luna decembrie 2019, producţia industrială a scăzut faţă de luna precedentă, ca serie brută, cu 13,8%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială s-a contractat cu 0,1% în decembrie 2019, faţă de noiembrie. De asemenea, în ultima lună a anului trecut, producţia industrială a scăzut cu 3,4% ca serie brută faţă de luna corespunzătoare din anul 2018. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, declinul producţiei industriale a fost de 6,9% în decembrie 2019 faţă de decembrie 2018. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.