Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia Europeană a aprobat, luni, o schemă de sprijin public prin care România va acorda 53 de milioane de euro pentru staţii de reîncărcare a vehiculelor cu emisii scăzute, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Potrivit Comisiei Europene, măsura planificată de România pentru a susţine crearea unei reţele de staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice respectă normele UE privind ajutoarele de stat. Măsura va contribui la reducerea emisiilor de CO2 şi a altor emisii poluante, fără a distorsiona în mod nejustificat concurenţa pe piaţa unică.

"România va contribui la combaterea schimbărilor climatice, în conformitate cu obiectivele stabilite de Pactul Ecologic European. Această schemă va reduce emisiile nocive generate de autovehicule şi va îmbunătăţi sănătatea cetăţenilor, fără a distorsiona în mod nejustificat concurenţa", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Se preconizează că schema, care va avea un buget de 53 de milioane euro şi va acoperi perioada 2020 - 2025, va stimula investiţiile în staţii de reîncărcare a vehiculelor hibride şi a vehiculelor electrice cu baterie din România. Aceasta va acoperi zonele urbane, suburbane şi rurale şi îşi propune să dezvolte o reţea de staţii de reîncărcare pe întreg teritoriul ţării.

Schema este deschisă tuturor operatorilor economici care îndeplinesc anumite criterii, de exemplu în ceea ce priveşte echiparea cu prize. Beneficiarii vor fi selectaţi printr-o procedură deschisă şi transparentă de ofertare, iar sprijinul va fi acordat sub formă de granturi.

Comisia a evaluat măsura de ajutor în temeiul normelor privind ajutoarele de stat, în special articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activităţi economice de interes comun, în anumite condiţii.

Comisia consideră că măsura va favoriza creşterea considerabilă a ponderii vehiculelor cu emisii scăzute, aducând o contribuţie majoră la reducerea emisiilor de CO2 şi de poluanţi, în conformitate cu obiectivele UE în materie de climă şi mediu, precum şi cu ţintele stabilite de Pactul ecologic european. De asemenea, Comisia a constatat că ajutorul va fi acordat prin intermediul unei proceduri concurenţiale de ofertare şi că se vor institui garanţiile necesare pentru ca ajutorul să fie limitat la minimul necesar.

Comisia a concluzionat că schema aduce o contribuţie la obiectivele în materie de mediu şi climă ale UE care depăşeşte orice posibilă denaturare a concurenţei şi a schimburilor comerciale cauzată de ajutor. Pe baza acestor motive, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Pactul ecologic european prezentat în decembrie 2019 stabileşte măsuri care urmăresc ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Pentru atingerea neutralităţii climatice, este necesară o reducere cu 90% a emisiilor generate de transporturi până în 2050. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.