Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Gigantul american din domeniul informaticii Apple a anunţat sămbătă că îşi va închide toate magazinele de pe teritoriul Chinei continentale până pe 9 februarie în contextul epidemiei de pneumonie virală cu coronavirus, care a provocat deja 259 de decese în această ţară, informează AFP.

Compania a precizat, într-un comunicat transmis AFP, că a luat această decizie în virtutea principiului precauţiei şi ''pe baza celor mai recente sfaturi ale principalilor experţi din domeniul sănătăţii''.

Produsele Apple, iPhone şi iPad sunt foarte populare în China continentală (sintagmă care exclude Hong Kong şi Macao), una dintre principalele pieţe de desfacere ale grupului american în afara SUA.

Potrivit paginii de internet în mandarină a companiei californiene, multe dintre cele 42 de puncte de desfacere de pe teritoriul Chinei erau încă deschise sâmbătă, dar cele mai multe dintre acestea vor fi închise începând de duminică.

În afara punctelor de desfacere, Apple a precizat totodată că birourile şi centrele de contact vor rămâne închise până pe 9 februarie inclusiv. Cumpărăturile din magazinul online vor fi în continuare disponibile.

Măsura închiderii magazinelor va avea însă efecte limitate: din cauza epidemiei, cei mai mulţi dintre chinezi nu-şi părăsesc locuinţele de teama infectării cu coronavirus, majoritatea magazinelor sunt închise, iar străzile din marile oraşe sunt aproape pustii.

Epidemia de coronavirus a făcut deja 259 de victime în China, unde au fost confirmate 11.791 de cazuri de contaminare, a anunţat sâmbătă Comisia naţională pentru sănătate.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.