Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Virusul gripei aviare H5N8 a fost confirmat la o pasăre sălbatică descoperită în landul Brandenburg, estul Germaniei, au anunţat luni autorităţile germane, informează Reuters.

În ultimele săptămâni, mai multe cazuri de gripă aviară au fost descoperite în Slovacia, Polonia, Ungaria, Cehia şi România.

Ministerul Sănătăţii din landul Brandenburg a precizat că este vorba de virusul gripei aviare H5N8 descoperit la o gâscă sălbatică din zona Spree-Neisse, din apropiere de graniţa cu Polonia. Ministerul Agriculturii de la Berlin a subliniat că acest caz nu implică nicio pasăre domestică.

"În Germania, acesta este un caz individual în care nu sunt implicate păsări domestice. Autorităţile responsabile din Brandenburg au reacţionat deja şi au intensificat monitorizarea păsărilor sălbatice cu un accent pe păsările care trăiesc în apropierea apelor", a informat Ministerul german al Agriculturii într-un comunicat de presă. Ministerul a făcut un apel către crescătorii de păsări să respecte măsurile stricte de bio-securitate introduse pentru a proteja efectivele lor de gripa aviară. "Acum sarcina Germaniei este să împiedice răspândirea virusului la păsările din ferme", se subliniază în comunicat.

Anterior, Ministerul Agriculturii din Slovacia a anunţat şi el că a descoperit virusul gripei aviare H5N8 la o fermă de păsări din vestul ţării. Separat, Organizaţia mondială pentru sănătate animală (OIE) a informat luni că Ucraina a raportat descoperirea unui focar de gripă aviară H5 la o fermă de păsări din partea vest-centrală a ţării, acesta fiind primul caz de gripă aviară H5 descoperit în Ucraina în ultimii trei ani.

În România, aproape 23.000 de păsări de la o fermă avicolă din oraşul Seini (judeţul Maramureş) au fost eutanasiate şi urmează a fi incinerate, după ce a fost confirmat un focar de gripă aviară la o doua societate comercială situată pe aceeaşi platformă industrială agrară, unde în urmă cu câteva zile, pe 14 ianuarie 2020, a fost diagnosticat primul focar de gripă aviară din România. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.