COD GALBEN: 07-05-2025 ora 10 Intre 7 mai, ora 12 – 7 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 07-05-2025 ora 19 Intre 19:00 si 20:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Constanta; COD GALBEN: 07-05-2025 ora 18 Intre 18:10 si 19:30 se va semnala descărcări electrice, averse ce vor cumula local 20...25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină de mici dimensiuni in Județul Argeş, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia pentru Supravegherea Burselor şi Instrumentelor Financiare din Japonia (SESC) va recomanda probabil curând ca Autoritatea de Reglementare Financiară să amendeze Nissan cu aproximativ 2,4 miliarde de yeni (22 milioane de dolari) pentru raportări false în declaraţiile sale financiare, a anunţat duminică postul public de televiziune NHK, transmite Reuters.

În noiembrie 2018, Carlos Ghosn, pe atunci director general al Nissan, a fost arestat în Japonia, fiind acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi abuz de încredere. Ulterior, procurorii niponi au formulat noi acuzaţii de nereguli financiare împotriva Nissan, a lui Carlos Ghosn şi a omului său de încredere, Greg Kelly, legate de modul de raportare a pachetului salarial al lui Ghosn în anii financiari 2016, 2017 şi 2018.

Recent, Reuters a anunţat, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Nissan ar putea fi amendată cu până la patru miliarde de yeni, dar ar putea obţine o reducere a amenzii, la 2,4 miliarde de yeni, dacă producătorul auto nipon depune documentaţia la SESC înainte de începerea investigaţiei oficiale.

În septembrie s-a anunţat în Statele Unite că Nissan şi Carlos Ghosn vor plăti împreună 16 milioane de dolari pentru ca Autoritatea de Supraveghere a Pieţelor Financiare din SUA (SEC) să renunţe la acuzaţiile de fraudă.

SEC susţine că Nissan şi Carlos Ghosn nu au adus la cunoştinţă compensaţia de peste 140 de milioane de dolari pe care fostul preşedinte al companiei auto trebuia să o primească la pensionare.

Amenda pentru Nissan este de 15 milioane de dolari, iar cea pentru Ghosn este de un milion de dolari, se arată într-un comunicat al Autorităţii de Supraveghere a Pieţelor Financiare din SUA.

Începând din 2014, board-ul Nissan i-a permis lui Ghosn să stabilească nivelul compensaţiilor pentru directorii companiei, inclusiv propria sa compensaţie. Această decizie i-a dat posibilitatea lui Ghosn, ajutat de subordonaţi, să nu aducă la cunoştinţa investitorilor compensaţii de peste 90 de milioane de dolari. În plus, susţine SEC, Ghosn a luat măsuri pentru a-şi majora beneficiile primite în urma pensionării cu 50 de milioane de dolari.

Conform înţelegerii cu SEC, Ghosn nu va mai putea conduce timp de zece ani o companie publică.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.