Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Constructorul american de automobile electrice Tesla intenţionează să investească până la patru miliarde de euro în prima sa uzină din Europa, care urmează să fie amplasată în apropiere de Berlin, au declarat sursele citate de DPA.

Potrivit unor surse din interiorul guvernului landului Brandenburg, în prima fază, viitoarea uzină Tesla ar urma să aibă 3.000 de angajaţi, însă după expansiune cifra ar putea ajunge la 8.000 de angajaţi. Lucrările de construcţia la viitoarea uzină ar urma să înceapă în primul trimestru din 2020, însă până atunci Tesla trebuie să depună actele necesare pentru obţinerea autorizaţiilor.

Tot potrivit surselor din interiorul guvernului landului Brandenburg, Tesla intenţionează să planteze un număr triplu de arbori faţă de cei care urmează să fie doborâţi pe terenul unde urmează să fie construită uzina.

Potrivit cotidianului "Bild am Sonntag", Tesla ar urma să beneficieze de subvenţii europene în valoare de aproximativ 300 milioane de euro, dacă Bruxelles-ul îşi va da acordul pentru aceste subvenţii.

Uzina Tesla din Germania ar urma să demareze operaţiunile la finele lui 2021. În prima fază la această uzină vor fi produse bateriile pentru vehiculele sale electrice, dar şi SUV-ul Model Y.

Prima "Gigafactory" a fost construită de Tesla în deşertul din statul american Nevada. Apoi, în mai puţin de şase luni, a fost construită o altă fabrică în China, la Shanghai. Deja compania dispune de o fabrică de asamblare în Olanda unde sunt produse maşinile Model S şi X.

Tesla intenţionează să livreze în acest an un număr record de 360.000 - 400.000 de vehicule. AGERPRES/(AS - editor: Constantin Balaban, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.