COD GALBEN: 08-12-2021 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala local, ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Buzău;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alphabet Inc, firma mamă care deţine motorul de căutare online Google, a înaintat o ofertă de preluare a producătorului de dispozitive portabile Fitbit Inc, în încercarea de a controla o parte din piaţa de dispozitive pentru fitness şi smartwatch, au declarat luni pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar.

Deşi Google a început să concureze cu alte companii din sectorul tehnologiei care produc telefoane mobile inteligente, precum Apple Inc şi Samsung Electronics Co Ltd, deocamdată nu are o ofertă în domeniul dispozitivelor portabile.

Sursele nu au putut dezvălui valoarea ofertei făcute de Google şi au precizat că nu există nicio certitudine că negocierile dintre Google şi Fitbit se vor finaliza cu un acord.

Cu toate acestea, publicarea acestor informaţii a dus la creşterea cu 27% a cotaţiei acţiunilor Fitbit, ceea ce conferă companiei o capitalizare de piaţă de 1,4 miliarde dolari. Cotaţia acţiunilor Alphabet a crescut şi ea cu 2% până la 1.293,49 dolari per titlu.

O eventuală preluare a Fitbit vine într-un moment în care poziţia dominantă de care se bucură această firmă pe piaţa brăţărilor de fitness este diminuată constant de ofertele mai ieftine venite din partea unor rivali precum chinezii de la Huawei Technologies Co Ltd şi Xiaomi Corp.

La finele lunii septembrie Reuters a dezvăluit că Fitbit poartă discuţii cu o bancă de investiţii în legătură cu posibilitatea analizării unei vânzări, pe fondul provocărilor întâmpinate în tranziţia de la brăţări de fitness la ceasuri inteligente. Sursele citate de Reuters susţineau că Fitbit a purtat discuţii cu banca de investiţii Qatalyst Partners cu privire la oportunitatea demarării unor discuţii cu posibili cumpărători.

În luna iulie a acestui an Fitbit şi-a redus estimările de venit pentru 2019, dând vina pe vânzările dezamăgitoare ale ultimului său smartwatch, Versa Lite. Ulterior, în luna august, Fitbit a semnat un contract cu Guvernul din Singapore pentru a furniza brăţări de fitness şi servicii în cadrul unui program de sănătate care ar putea să se extindă până la un milion de utilizatori. Tot în luna august, Fitbit a lansat un nou smartwatch, Versa 2, care include asistentul vocal Alexa, precum şi posibilitatea de a face plăţi online şi stocarea de muzică pe dispozitiv. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.