Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vânzările de roboţi ar urma să înregistreze un salt de 39% în 2022 comparativ cu 2018, în condiţiile în care anul trecut investiţiile globale în roboţi au atins o valoare record de 16,5 miliarde dolari, potrivit unui raport elaborat de World Robotics şi citat de Bloomberg.

Un număr total de 2,4 milioane de roboţi industriali operează în prezent în fabricile din întreaga lume, în creştere cu 15%. Peste 420.000 de roboţi au fost instalaţi anul trecut, o cifră care este aşteptată să crească la 584.000 în anul 2022. Comparativ, în anul 2013 au fost instalaţi doar 178.000 de roboţi.

Peste o treime din numărul total de roboţi au fost instalaţi în China, iar împreună primele cinci ţări (China, Japonia, Coreea de Sud, SUA şi Germania) controlează 74% din piaţă. Investiţiile Chinei în roboţi au atins 5,4 miliarde dolari anul trecut.

"Am văzut o performanţă dinamică în 2018 cu un nou record de vânzări, chiar dacă principalii clienţi pentru roboţi, industria auto şi cea electrică-electronică, au avut un an dificil. Războiul comercial dintre SUA şi China generează incertitudine la nivelul economiei globale, iar clienţii tind să amâne investiţiile", a declarat Junji Tsuda, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Robotică.

Când vine vorba despre densitatea roboţilor, adică numărul de roboţi la fiecare 10.000 de angajaţi în sectorul manufacturier, Singapore şi Coreea de Sud au un avantaj considerabil în producţia industrial înalt automatizată cu 831 şi respectiv 774 de roboţi la fiecare 10.000 de angajaţi în sectorul manufacturier. China este abia pe locul 20, devansată de ţări precum Suedia, Danemarca sau Italia, cu 140 de roboţi la fiecare 10.000 de angajaţi în sectorul manufacturier. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.