Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O iniţiativă a statelor din Europa de Est destinată modernizării infrastructurii şi consolidării independenţei energetice, salutată de preşedintele SUA, Donald Trump, ca o modalitate pentru a reduce dependenţa de livrările ruseşti, a mai făcut un pas spre obţinerea de finanţare, informează Bloomberg.

Banca de Dezvoltare a Poloniei (BGK) este pe punctul de a selecta un asset manager (manager de fond) pentru fondul de cinci miliarde euro pe care Iniţiativa celor Trei Mări intenţionează să îl înfiinţeze, a declarat recent directorul general adjunct de la BGK pentru Bloomberg.

Iniţiativa celor Trei Mări, care reuneşte Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia, a fost până acum mai degrabă un forum de discuţii politice fără a avea fondurile necesare pentru a susţine investiţii.

Polonia vrea să extindă infrastructura de gazoducte a Europei cu sprijinul Iniţiativei celor Trei Mări. La summiturile Iniţiativei celor Trei Mări au avut loc discuţii despre extinderea interconectărilor între reţelele de gazoducte ale statelor membre, inclusiv o conductă nord-sud care ar urma să conecteze regiunea la un terminal de gaze lichefiate care ar urma să fie construit pe coasta Croaţiei.

"Asset manager-ul va fi independent în cadrul mandatului geografic al fondului şi se va concentra pe proiectele care sprijină interconectivitatea în regiune. Fondul va fi liber să investească într-o gamă largă de active: în acţiuni sau alte instrumente, posibil fără garanţii", a spus Pawel Nierada, director general adjunct la Bank Gospodarstwa Krajowego.

BGK intenţionează să injecteze 500 milioane euro în viitorul fond şi să devină unul din partenerii cheie, alături de alte bănci de dezvoltare din regiune.

Nierada a dezvăluit că pentru selectarea unui asset manager, banca poloneză a contactat peste 10 mari fonduri globale de infrastructură şi private equity, intenţionând ca până la mijlocul acestei luni să pună la punct o listă scurtă cu două-trei nume. Firma selectată va avea drept sarcină să crească resursele fondului, graţie banilor veniţi de la investitori privaţi, până la obiectivul de cinci miliarde euro şi de asemenea să gestioneze fondul.

În 2017, atunci când a participat la summitul Iniţiativei celor Trei Mări organizat la Varşovia, Trump a spus că SUA poate semna "în 15 minute" un acord de furnizare de gaze naturale, adăugând că Europa de Est nu ar trebui să devină ostatică unui singur furnizor.

De asemenea, fondul ar putea investi şi în proiecte non-energetice, precum portul sloven Koper de la Marea Adriatică, una din cele mai scurte rute pentru intrarea în UE a bunurilor care vin din Asia via Canalul Suez, a spus Pawel Nierada. "Vrem să echilibrăm balanţa între noile şi vechile state membre UE. Sunt multe proiecte care nu au fost demarate şi care ar creşte potenţialul UE ca întreg", a mai spus Nierada. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.