Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au căzut vineri de acord asupra unei poziţii comune privind revizuirea reglementărilor în domeniul transportului gazelor naturale, care vizează în special proiectul gazoductului Nord Stream 2, pe baza unei soluţii de compromis avansată de Franţa şi Germania, au declarat vineri pentru AFP o serie de surse diplomatice.

Preşedinţia română a Consiliului UE a anunţat pe Twitter că s-a ajuns la un acord între statele membre. Acesta acord va permite demararea negocierilor cu Parlamentul European pentru revizuirea Directivei europene cu privire la gazele naturale. Modificările avut în vedere au drept obiectiv aplicarea regulilor de pe piaţa comună a energiei şi gazoductelor al căror punct de plecare se află în ţări terţe.

Această revizuire, propusă de Comisia Europeană, este percepută ca o dorinţă a executivului comunitar de a reglementa mai bine proiectul gazoductului Nord Stream 2, care este în prezent construit între Rusia şi Germania, via Marea Baltică. Potrivit Bruxelles-ului, acest proiect pune în discuţie independenţa energetică a UE şi securitatea aprovizionării cu gaze naturale.

Potrivit surselor diplomatice citate de AFP, mandatul acordat preşedinţiei române reflectă o soluţie de compromis transmisă vineri de Franţa şi Germania.

"Am ajuns la un acord care nu a fost posibil decât graţie cooperării strânse între Franţa şi Germania, sub preşedinţia română a Consiliului UE" a declarat cancelarul german Angela Merkel într-o conferinţă de presă organizată la Berlin.

Franţa şi Germania au fiecare companii implicate în proiectul Nord Stream 2.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.

Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Conducta Nord Stream 2 este preconizată să devină operaţională la finele lui 2019. Costul total al proiectului este estimat la 9,5 miliarde euro. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.