Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rata anuală a inflaţiei în zona euro în luna ianuarie 2019 a scăzut, pentru a treia lună consecutiv, până la 1,4%, de la un nivel de 1,6% în decembrie 2018, arată o estimare preliminară publicată vineri de Eurostat, informează Reuters.

Conform acestor cifre, care sunt în linie cu estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, inflaţia din zona euro este mult sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Încetinirea inflaţiei în zona euro în luna ianuarie se explică în principal prin moderarea ritmului de creştere a preţurilor la energie, care au înregistrat un avans de 2,6% în luna ianuarie 2019, după un avans de 5,5% înregistrat în luna decembrie 2018.

În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut până la 1,2% în ianuarie, de la un nivel de 1,1% în luna decembrie. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Estimarea publicată vineri de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită precum şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană să fie date publicităţii în data de 22 februarie.

Anterior, Eurostat a informat că Estonia şi România, au cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană, în decembrie 2018, 3,3% respectiv 3%. Aceasta în condiţiile în care, rata anuală a inflaţiei a scăzut în decembrie la 1,6% în zona euro şi la 1,7% în Uniunea Europeană, de la 1,9% şi, respectiv, 2% luna noiembrie 2018.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 2,9%, de la 2,7%, prognoza de inflaţie pentru acest an. La rândul său, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) în "Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021" publicată joi, mizează pentru anul 2019 pe o reducere a inflaţiei atât ca medie anuală, cât şi la sfârşitul anului, până la valoarea de 2,8%. În perioada 2020-2021, se aşteaptă ca inflaţia să-şi continue trendul descendent, ajungând la sfârşitul anului 2020 la 2,5% şi la sfârşitul anului 2021 la 2,3%, potrivit MFP.AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.