Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Numărul sosirilor turiştilor internaţionali la nivel mondial a crescut anul trecut cu 6%, până la 1,4 miliarde, atingând acest prag cu doi ani mai devreme decât se preconiza, conform unei estimări publicată luni de Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), transmite AFP.

Potrivit acestui organism aflat sub umbrela ONU, această creştere se datorează în special turiştilor internaţionali care au călătorit spre Europa meridională, numărul acestora înregistrând un avans de 7% în 2018, comparativ cu 2017. Pe ansamblu, numărul turiştilor care anul trecut au venit în Europa a crescut cu 6%, până la 713 milioane.

Piaţa din Orientul Mijlociu şi-a continuat redresarea, înregistrând în 2018 o creştere de 10%, până la 64 de milioane de turişti internaţionali, la fel ca Africa, în cazul cărei s-a consemnat o majorare de 7%, până la 67 de milioane de turişti internaţionali.

Regiunea Asia Pacific a primit 343 milioane de turişti internaţionali, în creştere cu 6% comparativ cu 2017, iar continentul american a primit 217 milioane de turişti internaţionali, o creştere de 3%.

Pentru 2019, Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) mizează pe o creştere cuprinsă între 3% şi 4% a numărului de turişti internaţionali, adică o progresie în linie cu ritmurile istorice de creştere. Încetinirea economiei mondiale, incertitudinile legate de Brexit, precum şi tensiunile comerciale şi geopolitice ar putea da naştere unei atitudini de expectativă în rândul investitorilor şi turiştilor, apreciază OMT.

"Creşterea turismului în ultimii ani confirmă că acest sector este astăzi unul dintre cele mai puternice motoare ale creşterii şi dezvoltării mondiale", a declarat secretarul general al OMT, Zurab Pololikashvili.

Acesta a adăugat însă că "avem responsabilitatea de a o gestiona în mod durabil, astfel încât această expansiune să se traducă în beneficii reale pentru toate ţările".

Conform prognozelor pe termen lung ale UNWTO, publicate în 2010, cifra de 1,4 miliarde de turişti internaţionali urma să fie atinsă în 2020. Cu toate acestea, creşterea economică solidă, călătoriile ieftine cu avionul, progresele tehnologice, noile modele de business şi obţinerea mai uşoară a vizelor la nivel global a permis o creştere accelerată a turiştilor internaţionali în ultimii ani. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.