Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) estimează pierderi anuale de 15 miliarde de franci elveţieni, respectiv 15,29 miliarde de dolari, în 2018, deoarece declinul pieţelor bursiere şi aprecierea francului elveţian au redus valoarea masivelor sale investiţii în valută, transmit MarketWatch şi Reuters.

Pierderile vin după ce, în 2017, Banca Naţională a Elveţiei a raportat cel mai ridicat profit din istoria de 110 ani a instituţiei, în valoare de 54,4 miliarde de franci elveţieni.

"Banca Naţională a Elveţiei a fost afectată de declinul pieţelor financiare din 2018, în timp ce aprecierea francului elveţian a redus valoarea investiţiilor în valută", a apreciat Alessandro Bee, economist la UBS.

Moneda elveţiană s-a apreciat cu 1,13% faţă de euro la sfârşitul anului trecut, de la 1,17% la finalul lui 2017, ceea ce reduce valoarea acţiunilor şi bondurilor denominate în euro deţinute de SNB.

Banca Naţională a Elveţiei deţine aproximativ 20% din rezervele sale în acţiuni şi restul în bonduri, a căror valoare a scăzut de la începutul lui 2018.

Chiar dacă va raporta pierderi, SNB va distribui dividende în valoare de două miliarde de franci elveţieni către Guvernul federal şi cantoanele elveţiene.

La fel ca majoritatea băncilor centrale, SNB are drept sarcină principală asigurarea stabilităţii preţurilor şi nu este obligată să facă profit. Însă, legal, Banca Naţională a Elveţiei are statutul unei corporaţii în care majoritatea acţiunilor sunt deţinute de Guvernul federal elveţian şi de cele 26 de cantoane.

Există, de asemenea, aproximativ 2.000 de investitori privaţi care primesc dividende, dar care beneficiază de drepturi de vot extrem de limitate. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.