COD GALBEN: 08-12-2021 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala local, ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Buzău;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a declarat miercuri că Franţa şi Japonia doresc să continue consolidarea alianţei existente între constructorii auto Renault şi Nissan, informează Reuters.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. În prezent, există semne de întrebare cu privire la viitorul acestei alianţe după ce preşedintele Consiliului de Administraţie de la Nissan, Carlos Ghosn, care în paralel deţine şi funcţia de preşedinte director general la Renault, a fost arestat în Japonia fiind bănuit de nereguli financiare.

Bruno Le Maire a spus că nu a văzut încă dovezile care să susţină acuzaţiile care i-au fost aduse luni lui Carlos Ghosn, adăugând că joi ar urma să poarte noi discuţii cu privire la acest subiect cu omologul său japonez. "La acest moment, nu avem niciun fel de dovezi care să sprijine acuzaţiile împotriva lui Carlos Ghosn. Aş dori să subliniez că boardul Renault a cerut Nissan să îi prezinte toate dovezile de care dispune", a spus Bruno Le Maire.

Separat, autorităţile japoneze au anunţat miercuri că sunt gata să lucreze pentru stabilitatea alianţei Renault-Nissan. "Alianţa este un simbol al succesului industrial franco-japonez şi vom continua să o sprijinim", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Tokyo, care a făcut un apel pentru o relaţie stabilă între cei doi constructori auto.

În vârstă de 64 de ani, Carlos Ghosn este cel care a dus alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi în fruntea industriei auto mondiale, o reuşită care i-a adus o remuneraţie uneori contestată. Potrivit firmei de consultanţă Proxinvest, pentru diferitele sale poziţii în cadrul alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, Carlos Ghosn a fost recompensat în 2017 cu 13 milioane de euro, dintre care 7,4 milioane euro le-a primit în calitate de CEO al Renault.

Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile cu 10,6 milioane unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota. În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun, etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.