COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 03:00 si 04:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Zona depresionară a județului Harghita, respectiv zona localităților, Județul Harghita; COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 03:00 si 04:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Zona joasă a județului Caraş-Severin, respectiv zona localităților, Județul Caraş-Severin, Județul Timiş; COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 02:30 si 03:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Iaşi; COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 02:30 si 03:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Vâlcea;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Criza de mână de lucru în Europa de Est a devenit atât de problematică încât riscă să frâneze cea mai dinamică piaţă a construcţiilor de pe continent cu repercusiuni pentru economiile din regiune, în timp ce creşterea naţionalismului în ţări precum Polonia şi Ungaria a generat ostilităţi împotriva imigranţilor care ar putea ocupa locurile de muncă vacante, transmite Bloomberg.

"Jumătate dintre muncitorii pe care îi am în echipă nu pot să îşi facă treaba, iar cealaltă jumătate au nevoie de mai multă pregătire", spune Vasile Kocori, un maistru la firma de construcţii Skanska Property România care lucrează în prezent la proiectul de birouri Equilibrium din nordul Bucureştiului. Una din provocările cu care s-a confruntat Vasile Kocori a fost găsirea de muncitori calificaţi pentru construcţia de clădiri de birouri astfel că a fost nevoit să îi atragă de la alte proiecte şi să îi redirecţioneze pe cei mai puţini experimentaţi spre alte proiecte din Bucureşti.

Muncitorii din Europa de Est au migrat spre Occident în căutarea unor salarii mai bune în timp ce banii mergeau în direcţia inversă spre Est şi au transformat fostele metropole comuniste precum Bucureştiul, Budapesta sau Varşovia. Exodul care a început odată cu extinderea Uniunii Europene în 2004 a ajuns la un total de peste cinci milioane de muncitori din Polonia şi România iar constructorii din aceste ţări au devenit o prezenţă frecventă în oraşe precum Londra, Berlin sau Madrid.

Întrebarea care se pune acum este cum să îi aduci înapoi pe muncitorii plecaţi la muncă în Occident? Salariile în Europa de Est au crescut dar rămân în continuare cu mult sub cele din Europa Occidentală şi nu sexistă suficienţi tineri muncitori calificaţi care să intre pe piaţa muncii. În plus, există şi o competiţie în rândul statelor din Europa de Est.

De exemplu, compania austriacă Strabag AG construieşte un stadion de 50 de milioane de euro în Bratislava şi are nevoie de instalatori, sudori şi zidari din ţări precum Bulgaria şi România pentru a completa forţa de muncă locală. Responsabilul pentru acest proiect, Juraj Bacmanak, spune că termenele limită stricte au forţat constructorii să meargă peste hotare şi să angajeze muncitori cu foarte puţină sau niciun fel de experienţă.

Compania suedeză Skanska AB, care are 300 de proiecte în regiune, se confruntă cu provocări similare în fiecare ţară, susţine Michal Jurka, directorul Skanska pentru Cehia, Slovacia, Ungaria şi România. "Suntem într-o perioadă de vârf pe piaţa imobiliară comercială. Pe toate pieţele vedem în mod clar că forţa de muncă locală nu este suficientă din cauza acestui boom", spune Michal Jurka.

Potrivit datelor Eurostat, salariul mediu anual din România este la aproximativ 20% faţă de media din UE în timp ce în Polonia este la 35%. Ţinând cont de tendinţele actuale va fi nevoie de 59 de ani pentru ca salariile din Polonia să ajungă la nivelul celor din UE, susţine firma de consultanţă Grant Thornton.

Provocarea constă în capacitatea de a satisface cererile clienţilor, menţinând în acelaşi timp salariile sub control, spune Thomas Birtel, directorul grupului austriac Strabag. Compania sa mizează pe Europa Centrală şi de Est pentru 22% din afacerile sale. "Cel mai mare stres îl vedem în Polonia dar există semne de secetă pe piaţa muncii în Ungaria şi România. Ceea ce vedem în toate aceste ţări este o creştere semnificativă a salariilor, nu doar o creştere datorată sindicatelor", spune Thomas Birtel.

În mijlocul Bucureştiului, firma Hagag Development Europe din Israel este în mijlocul unui proiect de transformare a fostului sediu al unei companii petroliere într-o clădire modernă de birouri cu o echipă de 35 de muncitori. Managerul responsabil de acest proiect, Alexandru Draghici, spune că în prezent toţi muncitorii din echipă sunt români însă acest lucru ar putea să se schimbe în condiţiile în care criza de muncitori calificaţi este agravată de refuzul tinerilor de a face o muncă "murdară şi neatrăgătoare". AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.