Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tesla a introdus joi o nouă versiune a sedanului Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până la 260 de mile (418 kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 45.000 de dolari, transmit Bloomberg, MarketWatch şi Reuters.

Perioada de livrare este de şase-zece săptămâni, astfel încât clienţii din SUA sunt eligibili pentru actuala subvenţie de 7.500 de dolari dacă achiziţionează maşina până la sfârşitul anului. De la 1 ianuarie 2019, clienţii Tesla nu vor mai beneficia de subvenţii deoarece compania a depăşit în iulie pragul de 200.000 de maşini vândute.

Mult promisa versiune a sedanului Model 3 în valoare de 35.000 de dolari (mai puţin de jumătate faţă de precedentele modele) încă nu a fost lansată, dar versiunea apărută joi se apropie de acest preţ.

Succesul Model 3 este considerat un factor crucial pentru ca Tesla să devină în sfârşit o companie profitabilă. Însă întârzierile de producţie au încetinit numărul de automobile livrate clienţilor, ceea ce înseamnă că vânzările Model 3 nu au avut practic niciun efect asupra rezultatelor contabile ale Tesla. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.