COD GALBEN: 26-10-2021 Intre 00:20 si 06:00 se va semnala intensificări locale ale vântului care vor depăși temporar 55 - 60 km/h in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Renault va introduce versiuni hibride la cele mai bine vândute modele ale sale, a anunţat luni producătorul auto francez, transmite Reuters.

Producătorii auto se grăbesc să lanseze modele complet electrice şi plug-in hibride pentru a îndeplini cerinţele europene mai stricte privind emisiile şi pentru a evita amenzile masive. Reglementările vor intra în vigoare în perioada 2020 - 2021.

Începând din 2020, Renault va lansa un model hibrid Clio şi variante plug-in hibride (reîncărcabile la priză) pentru mini SUV-ul Captur şi hatchback-ul Megane.

"Ceea ce vedem acum este extinderea maşinilor electrice, într-un ritm care diferă de la o companie la alta", a afirmat Carlos Ghosn, directorul general al alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, la un eveniment desfăşurat înaintea Salonului Auto de la Paris.

De asemenea, Renault a confirmat lansarea în 2019 a unui model electric low-cost K-ZE în China, produs de societatea mixtă alcătuită din Renault-Nissan şi grupul chinez Dongfeng.

Renault a anunţat că noile sale modele electrice vor avea o autonomie de 250 de kilometri.

Renault are ca obiectiv dublarea producţiei modelului său complet electric Zoe la fabrica sa de la Flins, la vest de Paris, ca parte a planului de a investi peste un miliard de euro în vehiculele electrice şi în lansarea de noi modele.
În perioada 2015-2017, Zoe a fost cel mai bine vândut vehicul electric în Europa, dar anul acesta se confrunta cu concurenţa venită din partea modelului îmbunătăţit Nissan Leaf.

La fabrica de la Flins (unde se fabrica si modelele Clio si Micra) au fost produse anul trecut 30.000 de maşini Zoe, de la lansarea modelului fiind fabricate în total 100.000 de unităţi.

Oficialii Renault vor să majoreze producţia la 440 de modele într-o zi lucrătoare, de la aproximativ 220 în prezent.

Planul "Drive The Future" lansat de Renault, menit să protejeze poziţia de lider în domeniul vehiculelor electrice a producătorului auto francez şi să facă faţă concurenţei din partea rivalilor, în cazul maşinilor fără şofer, prevede opt modele complet electrice până în 2022.

Compania franceză s-a angajat recent să investească în următorii şase ani aproximativ 18 miliarde de euro în cercetare şi dezvoltare şi să adopte măsuri de eficientizare a costurilor, în valoare de 4,2 miliarde de euro.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.