COD GALBEN: 27-11-2021 ora 22 Intre 22:00 si 02:00 se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Harghita; COD GALBEN: 27-11-2021 ora 19 Intre 19:40 si 23:00 se va semnala ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Capitala României a urcat, în 2018, pe locul 176, de pe locul 181 în 2017, în topul celor mai scumpe oraşe din lume pentru expaţi, potrivit unui studiu anual publicat marţi de firma de consultanţă Mercer, transmite BBC.

Hong Kong a revenit pe primul loc în clasamentul celor mai scumpe oraşe pentru expaţi, după ce anul trecut se situase pe locul doi, după Luanda, capitala Angolei.

În 2018, Tokyo este al doilea cel mai scump oraş pentru expaţi, urmat de Zurich, Singapore şi Seul, ceea ce înseamnă că patru din cinci oraşe incluse în top sunt din Asia, arată studiul Mercer.

Topul celor mai scumpe zece oraşe pentru expaţi este completat de Luanda, Shanghai, N'Djamena, Beijing şi Berna. La polul opus, cele mai ieftine oraşe pentru expaţi sunt Tashkent, capitala Uzbekistanului (209), Tunis (208) şi Bişkek, capitala Kîrghistanului (207).

Acest studiu anual foloseşte ca bază de comparaţie New York şi include peste 400 de oraşe de pe cinci conştiente pe care le compară pe baza costurilor a peste 200 de produse şi servicii în fiecare dintre aceste oraşe. Acestea includ şi costuri aferente transportului, spaţiului locativ, alimentelor, hainelor, aparaturii casnice şi serviciilor de divertisment.

În urma fluctuaţiilor de curs valutar, oraşelor din Europa Occidentală au avansat în clasamentul celor mai scumpe oraşe din lume pentru expaţi: Londra a urcat zece poziţii, ajungând pe locul 19, Paris pe 34, Viena pe 39, Roma pe 46, Munchen pe 57, Madrid pe 64, Frankfurt pe 68, Berlin pe 71. În schimb au scăzut în acest top oraşele: Moscova (17), St. Petersburg (49) şi Kiev (173).

Bucureştiul se situează în urma Atenei (112), Bratislavei (113), Budapestei (151),Varşoviei (154), Sofiei (175), dar înaintea Belgradului (181). AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.