Uniunea Europeană a lansat luni o investigaţie pentru a decide dacă va extinde taxele antidumping la importurile de biciclete din China, după ce producătorii europeni şi-au exprimat îngrijorarea că afluxul de importuri asiatice ar putea distruge industria lor, transmite Reuters.
În martie, producătorii europeni au cerut extinderea cu cinci ani a taxelor antidumping la biciclete, care urmează să expire miercuri.
Din 1993, UE impune taxe de 48,5% la importurile de biciclete, inclusiv din Indonezia, Filipine şi alte ţări, din cauza suspiciunilor că bicicletele chinezeşti ar putea fi livrate prin aceste state.
Taxele vor rămâne în vigoare până când UE finalizează investigaţia, un proces care ar putea dura 15 luni, a informat Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Asociaţia Producătorilor Europeni de Biciclete (EBMA) a depus o plângere împotriva practicilor de dumping ale producătorilor chinezi, care, potrivit EBMA, inundă piaţa UE cu produse ale căror preţuri abia acoperă costul de producţie.
Datele autorităţilor de la Beijing arată că exporturile de biciclete chinezeşti către UE au urcat cu 15% anul trecut, la 1,66 milioane de unităţi, în pofida taxelor, în timp ce vânzările de biciclete în UE au scăzut cu 6%.
De asemenea, în octombrie 2017, UE a lansat o investigaţie asupra importurilor de biciclete electrice din China, după ce Asociaţia Producătorilor Europeni de Biciclete a depus o plângere împotriva practicilor de dumping ale producătorilor chinezi.
În mai, forul comunitar a decis că producătorii chinezi de biciclete electrice vor trebui să fie înregistraţi în UE.
Comisia Europeană (CE) are suficiente dovezi care arată că producătorii chinezi vând bicicletele electrice (e-bikes) la preţ de dumping în blocul comunitar graţie unor subvenţii incorecte, a informat luna trecută Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Compania Giant din Taiwan, unul din cei mai mari producători globali de biciclete, cu fabrici în China şi Olanda, a dezminţit că importurile au crescut substanţial.
Sistemul de înregistrare pentru bicicletele electrice va permite ca eventualele taxe să poată fi impuse de la începutul lunii mai, informează UE.
Sistemul a fost cerut de Asociaţia Producătorilor Europeni de Biciclete, care a argumentat că majorarea importurilor ieftine ar putea avea ca rezultat majorarea stocurilor înaintea sezonului principal de vânzări din 2018 şi ar afecta potenţialele taxe.
Investigaţia asupra importurilor de biciclete electrice este ultima dintr-un lung şir de anchete demarate de CE asupra produselor exportate de China, care variază de la panouri solare şi până la oţel, şi care ar putea prejudicia relaţiile comerciale cu Beijingul.
Secretarul general al EBMA, Moreno Fioravanti, susţine că în prezent europenii cumpără aproximativ 20 de milioane de biciclete pe an, dintre care aproximativ 10% sunt biciclete electrice, iar în următorii cinci ani există potenţialul de creştere a vânzărilor cu 25%. AGERPRES/ (AS-autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |