Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Producătorul auto Volkswagen speră să obţină 6 - 7 miliarde de euro (7,4 - 8,6 miliarde de dolari) din listarea diviziei de camioane şi autobuze, a anunţat vineri publicaţia germană Der Spiegel, fără a preciza sursa informaţiei, transmite Reuters.

Volkswagen intenţionează să vândă până la 25% din afacere în cadrul listării şi să păstreze o participaţie majoritară, susţine Der Spiegel.

Săptămâna aceasta, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Volkswagen ar urma să-şi listeze divizia în primul trimestru din 2019.

Alte surse susţin că directorii Volkswagen analizează schimbarea structurii corporaţiei la divizia de camioane, un pas necesar pentru o eventuală listare separată la bursă. Conducerea diviziei de camioane a analizat dacă se va transforma în SE (o companie publică înregistrată în conformitate cu legislaţia UE) sau AG ( companie pe acţiuni din Germania), dar încă nu a fost luată nicio decizie, adaugă sursele.

Diviziile MAN şi Scania ale VW ar putea urma astfel o tendinţă mai amplă în rândul producătorilor auto şi furnizorilor, pentru a împărţi conglomeratul în afaceri mai specializate.

Vineri, preşedintele Volkswagen, Hans Dieter Poetsch, a afirmat că producătorul auto nu-şi va lista divizia de camioane anul acesta şi nu intenţionează să cedeze controlul acestei afaceri.

"Vrem să pregătim afacerea pentru pieţele de capital", a explicat Poetsch, adăugând că divizia Volkswagen Trucks & Buses ar putea fi transformată în Societas Europaea - SE - o companie publică înregistrată în conformitate cu legislaţia UE.

Întrebat dacă această transformare include listarea parţială sau totală a diviziei, preşedintele Volkswagen a răspuns: "Acesta nu este un obiectiv pentru 2018. Nu intenţionăm să cedăm controlul".

Anul trecut, VW l-a angajat pe fostul şef al diviziei de camioane a Daimler Andreas Renschler pentru a restructura operaţiunile legate de vehiculele comerciale - mărcile MAN, Scania şi VW - pentru a concura mai bine cu liderii din industrie, Daimler şi Volvo.

Recent, Andreas Renschler, care este şi membru al boardului, a dat asigurări că Volkswagen nu este presat să-şi vândă divizia de camioane pentru a obţine numerar, pe fondul scandalului emisiilor care implică costuri de miliarde de euro pentru grupul german.

Grupul german are diverse afaceri cu camioane, care includ compania germană MAN şi pe cea suedeză Scania, precum şi propriul brand de vehicule comerciale uşoare. Analiştii se aşteaptă ca unele active ale subsidiarei MAN, în valoare de aproximativ 4-5 miliarde de euro, să fie vândute. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.