COD GALBEN: 18-09-2021 ora 14 Intre 14:20 si 18:00 se va semnala - local și temporar – intensificări ale vântului cu rafale de peste 55...65 km/h in Județul Constanta; COD GALBEN: 18-09-2021 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local și temporar - intensificări ale vântului cu rafale de peste 55...60 km/h in Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Teleorman; COD GALBEN: 18-09-2021 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local și temporar - intensificări ale vântului cu viteze la rafală de peste 55-65 km/h in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Dolj, Județul Vâlcea, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 18-09-2021 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala temporar intensificări ale vântului cu rafale de peste 55-60 km/h in Județul Alba;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernatorul Băncii Centrale a Letoniei, Ilmars Rimsevics, a fost reţinut de Agenţia anticorupţie a ţării, ceea ce a provocat noi îngrijorări privind sistemul financiar al unui stat membru al zonei euro, transmit Financial Times şi Reuters.

Ilmars Rimsevics este şi membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) din 2004.

Luni, cabinetul de la Riga se va întâlni pentru a discuta situaţia, în timp ce Consiliul naţional de securitate va dezbate, de asemenea, problemele financiare cu care se confruntă Letonia.

Autorităţile letone au căutat să calmeze opinia publică după ce Ilmars Rimsevics, guvernatorul Băncii Centrale a Letoniei din 2001, a răspuns întrebărilor anchetatorilor timp de ore.

"Nu există indicii ale unei ameninţări la adresa sistemului financiar al Letoniei", a afirmat duminică premierul Maris Kucinskis, în timp ce ministrul de Finanţe, Dana Reizniece-Ozola, a declarat că Rimsevics ar trebui să demisioneze pentru a proteja reputaţia statului baltic.

Reţinerea guvernatorului vine după un raport al Trezoreriei SUA referitor la "spălare de bani instituţionalizată" la a treia mare bancă din Letonia, ABLV, inclusiv tranzacţii care au legătură cu Coreea de Nord.

Conform raportului, directorii, acţionarii şi angajaţii ABLV au făcut din "spălarea de bani o componentă de bază a practicilor de afaceri ale băncii" iar Trezoreria SUA a propus ca ABLV să fie exclusă din sistemul financiar american. ABLV a dezminţit acuzaţiile, spunând că raportul conţine "informaţii excesiv de calomniatoare".

Au existat de mult timp îngrijorări privind sistemul financiar leton, legate de nivelul şi sursa depozitelor non-rezidenţilor, majoritatea din Rusia şi alte foste state sovietice. Din cauza acestor temeri, unele state, cum ar fi Franţa, au cerut întârzierea aderării Letoniei la zona euro. Ţara a intrat în zona euro conform calendarului de aderare, la 1 ianuarie 2004.

Adjunctul premierului şi preşedintele Parlamentului i-au cerut lui Ilmars Rimsevics să demisioneze din funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Letoniei.

Pentru a atenua temerile oficialilor UE referitoare la statul baltic, autoritatea de reglementare financiară din Letonia a amendat în ultimii ani câteva bănci locale şi a înăsprit regulile.

Oficialii Băncii Centrale Europene nu au comentat reţinerea lui Ilmars Rimsevics.

Banca Letoniei a dat asigurări că afacerile vor continua ca de obicei luni.

Economia letonă a crescut spectaculos în ultimii ani, înregistrând în 2017 un avans de 4,5%, cel mai rapid din 2011. Pentru acest an se estimează o expansiune de aproximativ 4%.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.