COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 06:00 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;
Ortodoxe
Sf. Mc. Galaction şi Epistimia
Duminica a 22-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 22 dR. Sf. Galaction şi Epistimia
Romano-catolice
Duminica a 31-a de peste an
Sf. Grigore Lakota, ep. m.
Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 5 noiembrie.
Aceşti doi Sfinţi Mucenici au trăit în Emesa, Fenicia, în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate în Imperiul Roman.
Părinţii Sfântului Galaction erau din familii de neam bun, bogate şi cunoscute. Tatăl şi mama sa, Clitofon şi Levchipia, au fost aduşi la credinţa creştină de un monah pe nume Onufrie.
Onufrie era şi preot şi a botezat-o mai întâi pe mama Sfântului Mucenic Galaction, care îşi dorea mult să aibă un copil, dar cu toate rugăciunile şi jertfele aduse zeiţei Artemis nu îl dobândise, iar ceva mai târziu şi pe tatăl lui.
Sfântul Galaction a primit în copilăria şi tinereţea sa o educaţie deosebită. S-a logodit cu tânăra Epistimi, pe care a convertit-o la creştinism şi au hotărât amândoi să se facă călugări. Şi-au împărţit săracilor cele ce aveau şi au îmbrăcat haina monahală în mănăstiri apropiate una de cealaltă.
Mănăstirea în care se afla Sfântul Galaction a fost descoperită de închinătorii la idoli şi de la ei au aflat autorităţile că acolo se află creştini. Au fost trimişi soldaţi care ar fi trebuit să-i prindă pe monahi şi să îi ducă în faţa guvernatorului pentru judecată.
Dintre toţi monahii însă numai Sfântul Galaction a rămas în mănăstire, ceilalţi au fugit şi s-au ascuns în pustiu şi în munţi. Dar el a fost luat şi dus în faţa judecătorilor.
"Pe acesta, aflându-l în chilie citind dumnezeiasca Scriptură, l-au prins, iar pe nici un altul dintre fraţi n-au putut să mai prindă, căci toţi, fugind prin pustiu şi prin munţi, s-au ascuns bine. Asemenea şi sfintele pustnice, împreună cu fericita Epistimia, fugind de prin chiliile lor s-au ascuns, şi toţi au scăpat nevătămaţi, numai singur Galaction, vrednicul de laudă, a fost prins şi ca pe o oaie spre junghiere l-au dus înaintea ighemonului spre judecată şi chinuire". (Vieţile Sfinţilor)
Sfânta Epistimia a mers de bunăvoie după dânsul deşi mănăstirea în care vieţuia fusese ferită de prigoană.
"Nu pot să rămân vie fără domnul meu Galaction, căci printr-însul am cunoscut pe Hristos, Dumnezeul meu Cel adevărat şi iubitor de oameni; el cu mâinile lui m-a spălat de necurăţia mea în apa Botezului; el m-a povăţuit să iau calea mântuirii şi m-a îmbrăcat în chipul călugăresc şi m-a adus între voi; rugăciunile lui mi-au ajutat în toate trebuinţele mele; el îmi este logodnic, frate, învăţător, părinte după Dumnezeu şi păzitor al fecioriei mele, şi nu mă pot despărţi de dânsul nici în veacul acesta, nici în cel ce va veni; ci mă voi duce şi voi muri împreună cu dânsul", spunea Sfânta Epistimia diaconiţei de la care cerea învoire. (Vieţile Sfinţilor)
Mărturisindu-şi amândoi credinţa, Sfântul Galaction şi Sfânta Epistimia au fost supuşi la chinuri. Le-au fost tăiate mâinile şi picioarele şi făcându-se aceasta, sfinţii strigau: "Scoală, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pentru numele Tău. Ştii, Stăpâne, că, cu dragostea Ta fiind răniţi, Ţi-am urmat Ţie şi am călătorit pe calea cea anevoioasă; deci acum scoate-ne pe noi la odihnă, ca să stea picioarele noastre în curţile Tale cereşti". Şi iarăşi au strigat, zicând: "Blestemaţi să fie zeii păgânilor şi toţi cei ce slujesc lor".
Atunci le-au fost tăiate limbile ca să nu mai hulească şi pentru că nu încetau, strigând cu inimile către Dumnezeu, au fost omorâţi prin tăierea capetelor. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare-Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |