Nicolae Martinescu a fost unul dintre cei mai mari practicanţi de lupte din România. Impresionantul său palmares include două medalii de bronz la Campionatele Europene, un titlu de campion european, patru medalii de bronz şi două de argint la Campionatele Mondiale, un bronz olimpic, toate culminând cu titlul olimpic în anul 1972, la Munchen.
S-a născut la 24 februarie 1940, în comuna Vişani, judeţul Brăila, potrivit site-ului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, cosr.ro.
În anul 1977, a absolvit cursurile Institutului de Educaţie Fizică şi Sport, devenind profesor de educaţie fizică, arată volumul "Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România" (Ed. Aramis, 2002).
A fost descoperit de marele antrenor gălăţean Ştefan Babin, care l-a invitat pe tânărul Martinescu să participe la întrecerea locală de lupte numită Cupa Recoltei. La vârsta de 20 de ani, a fost legitimat la clubul "Dunărea" Galaţi. Ulterior, a practicat luptele sub culorile alb-roşu la clubul bucureştean "Dinamo", până la retragerea din activitate, în 1978.
Nicolae Martinescu (ctr.), medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Munchen, în proba de lupte, 6 septembrie 1972.
Foto: (c) RADU CRISTESCU/Arhiva istorică AGERPRES
Între anii 1961 şi 1978, a dominat cu autoritate întrecerile interne la categoria grea, cucerind nu mai puţin de 18 titluri de campion naţional.
A fost de două ori vicecampion mondial, în anii 1963 şi 1971. S-a situat pe a treia poziţie a podiumului la Campionatele Mondiale de lupte din anii 1966, 1967, 1970, 1974.
În 1966, la Essen, a devenit campion european la lupte. În 1972 şi 1973, a cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene.
A participat la Jocurile Olimpice de vară din 1964, de la Tokyo, ratând cu puţin podiumul. A terminat întrecerile de greco-romane, categoria 97 kg, pe locul 4.
La Jocurile Olimpice de vară de la Mexico City, din anul 1968, a obţinut medalia de bronz la proba de lupte greco-romane, categoria 97 kg.
Cea mai mare performanţă a carierei sale de sportiv s-a înregistrat la Jocurile Olimpice de vară de la Munchen, în 1972. Nicolae Martinescu a devenit campion olimpic la lupte greco-romane, categoria 100 kg.
Cea de-a patra olimpiadă la care a participat a fost cea de la Montreal, din anul 1976. Atunci s-a situat pe locul al şaptelea la greco-romane, categoria 100 kg.
Nicolae Martinescu a fost ofiţer în cadrul Ministerului de Interne.
I s-au acordat titlurile de Maestru emerit al sportului şi Antrenor emerit.
În anul 2000, i s-a decernat Ordinul naţional "Pentru Merit" în grad de cavaler, "pentru obţinerea unor rezultate sportive de mare prestigiu şi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea şi organizarea mişcării sportive".
A fost căsătorit cu îndrăgita interpretă de muzică populară Mioara Velicu.
Marele campion la lupte al României, Nicolae Martinescu, s-a stins din viaţă în ziua de 1 aprilie 2023.
La moartea colegului său, Gheorghe Berceanu, o altă figură legendară a luptelor din România, declara, citat de pagina de Facebook a Federaţiei Române de Lupte: "Nea Martin, aşa îi spuneam eu, era cu zece ani mai mare ca mine, dar de la 17 ani, de când am ajuns la lot, mi-a fost ca un frate mai mare. Am împărţit şi bune, şi rele, chiar dacă eu eram de la Steaua, iar el de la Dinamo. La Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, eu am luat aur înaintea lui şi l-am încurajat de pe margine. După ce l-a învins pe sovietic şi a ieşit de pe saltea mi-a zis un singur lucru: 'Ia-mă în braţe şi aruncă-mă în aer!'. Eu aveam 48 de kilograme, el 100. Cum să-l pot ridica de la pământ?... S-a stins un mare campion, un mare om cu suflet curat. Nea Martin ne priveşte acum de sus". AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |