COD GALBEN: 18-05-2025 Intre 01:30 si 06:00 se va semnala Local și temporar ceață, care determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona continentală a județului Constanta , respectiv zona localităților, Zona continentală a județului Tulcea , respectiv zona localităților;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua internaţională de conştientizare a autismului este marcată în fiecare an la 2 aprilie, fiind stabilită de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 62/139, adoptată la 18 decembrie 2007.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat unanim ziua de 2 aprilie ca Zi internaţională de conştientizare a autismului ("World Autism Awareness Day") pentru a evidenţia necesitatea de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu autism, astfel încât acestea să poată duce o viaţă împlinită, ca parte integrantă a societăţii, potrivit site-ului www.un.org. Rata autismului în toate regiunile lumii este ridicată, iar lipsa înţelegerii are un impact enorm asupra persoanelor cu autism, a familiilor lor şi a comunităţilor.

În 2008 a intrat în vigoare Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, care reafirmă principiul fundamental al drepturilor universale ale omului pentru toţi. Scopul acesteia este de a promova, proteja şi asigura exercitarea deplină şi egală a tuturor drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către toate persoanele cu dizabilităţi, şi de a promova respectul pentru demnitatea lor. Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi reprezintă un instrument vital pentru promovarea unei societăţi incluzive, care să se preocupe de toţi, ca şi pentru garantarea faptului că toţi copiii şi adulţii cu autism vor putea duce o viaţă împlinită.

În 2023, Ziua internaţională de conştientizare a autismului este marcată printr-un eveniment virtual care are loc la 2 aprilie, între orele 10.00-13.00, sub genericul "Transformation: Toward a Neuro-Inclusive World for All".

Evenimentul este organizat în strânsă colaborare cu persoane cu autism şi va prezenta persoane cu autism din întreaga lume discutând modul în care transformarea discursului privind neurodiversitatea poate continua să fie promovată pentru a depăşi barierele şi pentru a îmbunătăţi viaţa persoanelor cu autism. De asemenea, va aborda contribuţiile pe care persoanele cu autism le aduc - şi le pot aduce - pentru societate şi pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, se arată pe site-ul https://www.un.org/.

În ultimii ani, s-au făcut progrese majore în creşterea gradului de conştientizare şi acceptare a autismului, nu în ultimul rând datorită numeroşilor susţinători care au muncit neobosit pentru a promova experienţa trăită de persoanele cu autism în întreaga lume. În plus, profesionişti din domeniul medical, cercetători şi cadre universitare din multe ţări încorporează în prezent paradigma neurodiversităţii, inventată de sociologul Judy Singer la sfârşitul anilor 1990, în munca lor, se aminteşte pe site-ul menţionat.

Cu toate acestea, persoanele cu autism se confruntă în continuare cu discriminarea. Persoanele cu autism au o gamă largă de talente şi provocări care de multe ori nu sunt recunoscute de lumea în care s-au născut. În plus, nivelurile de conştientizare şi acceptare diferă foarte mult de la o ţară la alta. De asemenea, persoanele cu autism sunt deosebit de vulnerabile la schimbările majore ale rutinelor şi vieţii de zi cu zi la care asistăm peste tot în jurul nostru, precum pandemiile, războaiele şi dezastrele naturale.


În 2023, Ziua mondială de conştientizare a autismului este organizată de Departamentul pentru Comunicaţii Globale şi Departamentul pentru Afaceri Economice şi Sociale ale ONU, în colaborare cu Institute of Neurodiversity (ION), al cărui sediu este în Elveţia şi care are în prezent o reprezentare în 14 ţări, mai menţionează site-ul https://www.un.org/.

În România, Asociaţia "The Story of Autism", organizaţie non-guvernamentală şi independentă care apără şi promovează drepturile persoanelor cu tulburări din spectrul autismului, a lansat în decembrie 2022 campania "STOP Discriminării, toţi copiii au drepturi egale". Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei din 15 decembrie 2022, în România, datele arătau că la acel moment erau 558.000 de oameni cu nevoi speciale din categoria autismului, atât copii, cât şi adulţi. Un număr de şase din 1.000 de persoane trăiesc cu astfel de tulburări.

Potrivit unui comunicat de presă al aceleiaşi asociaţii din 15 februarie 2023, în România incidenţa persoanelor care suferă de autism este de aproximativ 30.000 de persoane cu Tulburări din Spectrul Autismului. La nivel mondial, 1 din 68 de copii sunt prinşi în spectrul acestui univers. "Autismul este o afecţiune care poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică sau chiar nivel de educaţie. Această tulburare nu se poate vindeca, însă diagnosticarea precoce şi intervenţia timpurie pot ajuta până la 47% dintre copiii cu autism să poată beneficia de o viaţă independentă. În lipsa activităţilor terapeutice, simptomele autismului şi comportamentele disfuncţionale se agravează în timp", se menţiona în comunicatul de presă din 15 februarie 2023 al Asociaţiei "The Story of Autism".

Asociaţia "The Story of Autism" derulează două proiecte de mare anvergură, "Povestea lui Luca" şi "Make a Friend", şi astfel contribuie la o mai bună dezvoltare şi implicare în societate, atât a copilului care suferă de această afecţiune cât şi a persoanelor din jurul său, familie şi profesori.

 


De asemenea, Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor Cu Autism, care are o experienţă de peste 20 de ani în advocacy în autism, a demarat în luna ianuarie 2023 proiectul "Tinerii cu autism - Voce pentru incluziune", care se desfăşoară în perioada ianuarie - decembrie 2023 în Bucureşti, Constanţa, Galaţi şi Mogoşoaia, potrivit unui comunicat de presă din 7 februarie 2023 al Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor Cu Autism.

 

 

Sursa foto: autismromania.ro 


Acesta este un proiect derulat de Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. "Scopul proiectului este cel de a creşte capacitatea actorilor relevanţi din ecosistemul tinerilor cu TSA (tineri cu TSA, părinţii tinerilor, autorităţi şi instituţii publice cu competenţe relevante, tineri tipici, alţi actori comunitari) de a se cunoaşte, coordona şi colabora în vederea unei mai bune implicări a tinerilor cu TSA în viaţa comunităţii şi a unei mai bune participări a acestora la procesele decizionale care le afectează viaţa, în susţinerea propriilor nevoi, de a deveni activi în combaterea excluziunii sociale", se menţionează în comunicatul de presă din 7 februarie 2023. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

 

* Explicaţie foto din deschidere: Marsul pentru constientizarea autismului, organizat de federatile parintilor care au copii cu dizabilitati (FOPCD, FEDRA si FONSS), 2017.

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.