Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pe ruta DN54 ce leagă Caracal de Corabia, în apropiere de comuna Deveselu, se află ruinele conacului ce a purtat numele magistratului caracalean Ion Hagiescu-Mirişte, care după naţionalizare a servit ca restaurant, cunoscut drept "Hanul Haiducilor".

 

Hanul Haiducilor, situat la ieşirea din comuna Deveselu spre Corabia, judeţul Olt, 1977.

Foto: (c)  VASILE MOLDOVAN/ AGERPRES FOTO - ARHIVA ISTORICA


În Revista Construcţiilor imagini ale conacului Hagiescu-Mirişte se găsesc la rubrica "Monumente care plâng…", "un caz ce reprezintă o adevărată oglindă a lipsei de respect pentru trecutul nostru, pentru moştenirea noastră istorică şi arhitectonică (...)", notează publicaţia.

    
Ion Hagiescu-Mirişte a fost un magistrat din Caracal. A studiat dreptul la Bucureşti şi Paris, profesând la Bucureşti şi Paris, după care, s-a stabilit la Caracal. A fost preşedintele Tribunalului Romanaţi până în 1914, când a fost numit consilier la Curtea de Apel Constanţa. Pasionat de turism şi artă a colindat România şi Europa adunând piese valoroase.

    
În anul 1900 a cumpărat în Caracal o casă ruinată pe care a renovat-o şi a amenajat-o, dorind să o transforme într-un muzeu pe care să-l lase moştenire Prefecturii Romanaţi. A murit în 1922 fără să îşi vadă visele împlinite. Ulterior, toate bunurile sale au trecut în proprietatea Statului. (surse: Revista Construcţiilor nr. 143 - decembrie 2017; https://taracubalauri.com). AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; redactor Arhiva foto: Vlad Ruşeanu, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)

 

* Explicaţie foto din deschidere:  Hanul Haiducilor, situat la ieşirea din comuna Deveselu spre Corabia, judeţul Olt


 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.