Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cea de-a XIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă a avut loc în statul american Utah, la Salt Lake City, în intervalul 8-24 februarie 2002, potrivit olympics.com. A fost cea de-a patra ediţie americană a Jocurilor Olimpice de iarnă şi, totodată, prima din noul mileniu.

În premieră, Flacăra Olimpică a fost aprinsă de o echipă, cea a naţionalei de hochei a SUA, notează site-ul cosr.ro.

Înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor, s-a adus un omagiu victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001. Măsurile de securitate au fost impresionante: 3.500 de soldaţi din Garda Naţională, 7.000 de ofiţeri de poliţie şi peste 5.000 de membri ai Comitetului de Organizare au fost implicaţi în asigurarea securităţii. Jocurile au fost deschise de preşedintele SUA, George W. Bush.

La Jocurile Olimpice de la Salt Lake City au participat 77 de ţări şi 2.399 de sportivi, dintre care 791 femei.

În programul olimpic au fost incluse 9 sporturi: bob, biatlon, curling, hochei pe gheaţă, patinaj (artistic, viteză şi short-track), sanie, schi (alpin, sărituri, fond, freestyle şi combinata nordică), skeleton, snowboard (slalom uriaş şi half-pipe). Skeletonul a revenit ca sport olimpic pentru prima dată din 1928.

Sportivii s-au întrecut în 78 de probe (42 masculine, 34 feminine, 2 mixte). Proba nouă a fost cea de bob - 2 persoane feminin.

În cadrul acestei ediţii, au obţinut primele medalii olimpice de aur, din istoria acestor jocuri, sportivi din China şi Australia. Estonia şi Croaţia au obţinut primele lor medalii la olimpiadele de iarnă.

Au debutat Nepal, Tadjikistan, Thailanda şi Camerun. Aceasta din urmă a înregistrat o premieră absolută, devenind prima ţară din Africa participantă la Jocurile Olimpice de iarnă. A impresionat asistenţa sportivul Patrick Singleton, port-drapelul şi totodată unicul membru al delegaţiei Insulelor Bermude, care a defilat doar în şort la ceremonia de deschidere desfăşurată la o temperatură de multe grade sub zero.

Echipa-gazdă, SUA, a pierdut finala la hochei pe gheaţă în faţa Canadei, atât la feminin, cât şi la masculin. Pentru prima oară în istoria participărilor sale la Jocurile Olimpice de iarnă, Suedia a plecat fără medalii de aur.

S-au remarcat biatlonistul norvegian Ole Einar Bjoerndalen, cu 4 medalii de aur, precum şi schioarea croată Janica Kostelic, cu 3 medalii de aur şi una de argint.

După ce a obţinut argintul la sanie individual, germanul Georg Hackl a devenit primul sportiv din istorie care a câştigat cinci medalii, în aceeaşi probă individuală, la cinci ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice de iarnă, arată cosr.ro.

Vonetta Flowers, reprezentantă a ţării gazdă, a devenit prima sportivă de culoare care a cucerit un titlu olimpic la Jocurile hibernale. Aceeaşi performanţă a fost reuşită şi de hocheistul canadian Jarome Iginla.

Cele mai multe medalii de aur, în număr de 13, au fost obţinute de Norvegia. Reprezentanţii Germaniei au cucerit 12 medalii de aur, urmaţi de sportivii americani, cu 10 titluri olimpice, conform olympics.com.

În total, cele mai multe medalii au fost câştigate de Germania (36 de medalii), SUA (34 de medalii) şi Norvegia (25 de medalii).

România a participat cu 21 de sportivi la 5 sporturi şi 26 de probe. Sportivii români nu au reuşit decât două locuri 15, prin sania de 2 persoane (Eugen Radu, Marian Tican) şi prin echipajul de bob-2 persoane feminin (Erika Kovacs, Maria Spirescu).

Rezultatele românilor:


- locul 15 - sanie-2: Eugen Radu, Marian Tican
- locul 15 - bob-2: Erika Kovacs, Maria Spirescu
- locul 16 - sanie-2: Cristian Stanciu, Robert Tăleanu
- locul 20 - short-track, 1.500 m: Katalin Kristo
- locul 20 - short-track, 1.000 m: Katalin Kristo
- locul 21 - bob-4: Florin Enache, Adrian Duminicel, Iulian Păcioianu, Teodor Demetriad
- locul 22 - schi alpin, combinata alpină: Alexandra Munteanu
- locul 22 - short-track, 500 m: Katalin Kristo
- locul 23 - patinaj artistic: Maria-Roxana Luca
- locul 23 - patinaj artistic: Gheorghe Chiper
- locul 24 - patinaj viteză, 3.000 m: Andreea Jakab
- locul 25 - bob-2: Florin Enache, Adrian Duminicel
- locul 27 - schi fond, 30 km liber: Zsolt Antal
- locul 29 - patinaj viteză, 3.000 m: Daniela Oltean
- locul 29 - schi alpin, slalom super-uriaş: Alexandra Munteanu
- locul 31 - patinaj viteză, 1.500 m: Andreea Jakab
- locul 32 - sanie: Cristian Stanciu
- locul 33 - schi alpin, coborâre: Alexandra Munteanu
- locul 34 - patinaj viteză, 1.000 m: Andreea Jakab
- locul 34 - sanie: Marian Tican
- locul 36 - patinaj viteză, 1.500 m: Daniela Oltean
- locul 41 - schi alpin, slalom uriaş: Alexandra Munteanu
- locul 42 - biatlon, 10 km : Marian Blaj
- locul 44 - sanie: Eugen Radu
- locul 46 - schi fond, sprint: Zsolt Antal
- locul 51 - biatlon, 20 km: Marian Blaj
- locul 52 - biatlon, 15 km: Eva Tofalvi
- locul 55 - biatlon, 7,5 km: Dana Cojocea
- locul 55 - biatlon, 12,5 km urmărire: Marian Blaj
- locul 61 - biatlon, 15 km: Dana Cojocea
- locul 61 - biatlon, 7,5 km: Eva Tofalvi
- locul 62 - schi fond, 10 km clasic: Zsolt Antal
- locul 72 - biatlon, 7,5 km: Alexandra Rusu.
AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Sursa foto: olympics.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.