Actriţă de teatru şi profesoară de artă dramatică, Eugenia Popovici a desfăşurat o prestigioasă activitate pe scena Teatrului Naţional Bucureşti căreia i-a rămas credincioasă până la sfârşitul vieţii, şi a rămas în memoria publicului îndeosebi prin rolul Oanei din piesa "Apus de soare", de Barbu Ştefănescu-Delavrancea.

S-a născut la 13 august 1914, la Bucureşti. A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti la clasa profesoarei Maria Filotti (1935) şi Facultatea de Litere şi Filozofie (1936). Studentă fiind, a jucat la Teatrul Maria Ventura rolul Poliei din "Fraţii Karamazov", de Gaston Baty (stagiunea 1933-1934), potrivit https://m.cinemagia.ro/ şi http://aarc.ro/.

În 1935, la terminarea Conservatorului, a fost remarcată de directorul Naţionalului bucureştean, în rolul principal din "Vocea umană" de Jean Cocteau, fiind angajată de îndată în capitală unde a rămas până la sfârşitul activităţii. S-a impus în ochii publicului prin rolurile din "Avram lancu" de Lucian Blaga şi "Veste bună" de Mircea Ştefănescu, determinând distribuirea ei în stagiunea 1936-1937, în rolul Oanei din "Apus de soare" de Barbu Ştefănescu-Delavrancea.

Un alt rol interpretat cu acelaşi succes a fost cel al Luciettei din "Bădăranii" de Carlo Goldoni. A mai jucat în: "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu, "Coriolanus Secundus" de Mihail Sorbul, "Capul de răţoi" de George Ciprian, "Iancu Jianu" de Constantin Mihăilescu, "Unchiaşul sărăcie" de Al. Macedonski, "O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, "Moartea unui artist" de Horia Lovinescu, "Să nu-ţi faci prăvălie cu scară" de Eugen Barbu, "Şcoala femeilor" de Moliere, "Revizorul" de Gogol potrivit https://m.cinemagia.ro/.

Pentru deosebita originalitate şi farmecul cuceritor, Popovici a fost invitată şi de alte teatre, astfel că a jucat şi la Odeon, în roluri precum cel din "Scumpa mea Ruth" de Norman Krasna şi la Municipal, în "Nu se ştie niciodată" de G.B. Shaw.

A fost profesoară de actorie (1962-1976) şi rector al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (1972-1976), cultivând la studenţii ei respectul pentru marile texte ale dramaturgiei universale şi româneşti şi cultul cuvântului bine şi frumos rostit.

Legată de public, având nevoie de comunicarea vie cu acesta, a acceptat destul de greu să joace în filme. Totuşi, îi păstrează imaginea. pelicule precum: "Răsună valea" (1949), "Darclee" şi "Setea" (1960), "Anotimpuri" şi "Paşi spre lună" (1963), "De-aş fi ...Harap alb" şi "Duminică la ora şase" (1965), "Steaua fără nume" (1966), "Povestea dragostei" şi "Tufă de Veneţia" (1976).

Eugenia Popovici a încetat din viaţă la 23 decembrie 1986, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) www. aarc.ro