COD GALBEN: 25-01-2022 ora 14 Intre 14:00 si 20:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu rafale de peste 90-100 km/h, spulberând zăpada in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Celebrul actor de origine italiană Franco Nero (numele real Francesco Sparanero - n.r.) s-a născut la 23 noiembrie 1941, la San Prospero Parmense, Emilia-Romagna, Italia.

A crescut şi copilărit în Bedonia şi Milano şi a urcat pe scenă de la şase ani. A studiat pentru scurtă vreme la o facultate de economie şi comerţ locală înainte de a pleca şi studia la ''The Piccolo Teatro di Milano''. A jucat în 1964, în filmul ''La ragazza in prestito''. A fost descoperit de regizorul John Huston, potrivit site-ului cinemagia.ro.

 



A devenit renumit în 1966, cu rolul din filmul "Django", regizat de Sergio Corbucci. A lucrat cu nume ilustre ale scenei regizorale ca: Carlo Lizzani, Damiano Damiani, Zampa Luigi, Luis Bunuel, Elio Petri, Mihalis Kakogiannis, Rainer Werner Fessbinder, Claude Chabrol, Vatroslav Mimica, Marco Bellochio.

Franco Nero a avut un succes internaţional considerabil, inclusiv în Japonia, şi au urmat distribuiri numeroase în roluri ca Abel din ''The Bible: In the Beginning'', în regia lui John Huston, sau ca Lancelot, în filmul muzical de pe Broadway ''Camelot'' regizat de Joshua Logan, pentru care a fost nominalizat la Globul de Aur. În 1968 i se decerna premiul David di Donatello pentru rolul din ''Il giorno della civetta'', un film regizat de Damiano Damiani, conform site-ului biografii.famouswhy.ro.

 



A jucat şi în filmele regizorului sovietic Serghei Bondarciuk - ''Mexic în flăcări'' şi ''10 zile care au şocat lumea'', în filmul ''The Virgin and the Gypsy'', regizat de britanicul Christopher Miles, filmul maghiar ''Honfoglalás'' ("Conquest") - 1996, în 1970 juca în ''Tristana'', în regia lui Luis Buńel, fiind nominalizat la Oscar pentru contribuţia adusă la un film străin, apoi în filme americane ca ''Force 10 from Navarone'', ''Enter the Ninja'' (1981), regizat de Menahem Golan. A interpretat peste 175 de personaje de naţionalităţi diferite.

La începutul anilor '80 a început să producă, să scrie şi să regizeze. A participat la numeroase evenimente caritabile, precizează site-ul cinemagia.ro.

 


La televiziune a interpretat peste 70 de roluri. S-a remarcat în 1997, în drama difuzată de RaiDue, ''Nessuno escluso'', regizată de Massimo Spano, în 1999 juca în ''La voce del sangue, Paul'' (2000), ''Summer Solstice'' (2005), ''The Holy Family'' (2006), ''Mein Herz in Chile'' (2008), ''Augustine: The Decline of the Roman Empire'' (2010), etc.

În 2005, Franco Nero a scris scenariul şi a regizat filmul ''Forever Blues'', în 1990 a fost producător al filmului ''Diceria dell'untore''.

Din bogata sa filmografie amintim: ''Io la conoscevo bene'' (1965), ''Wild, Wild Planet'' (1965), ''The Tramplers'' (1965), ''War of the Planets'' (1966), ''The Third Eye'' (1966), ''Massacre Time'' (1966), ''Texas, Adios'' (1967), ''Camelot'' (1967), ''Pride and Vengeance'' (1968), ''The Mercenary'' (1968), ''The Day of the Owl'' (1968), ''The Fifth Day of Peace'' (1969), ''The Battle of Neretva'' (1969), ''A Quiet Place in the Country'' (1969), ''Detective Belli'' (1969), ''Dropout'' (1970), ''The Case Is Closed, Forget It'' (1971), ''Vacation'' (1971), ''The Fifth Cord'' (1971), ''Long Live Your Death'' (1971), ''Confessions of a Police Captain'' (1971), ''Deaf Smith & Johnny Ears'' (1972), ''The Matteotti Murder'' (1972), ''Pope Joan'' (1972), ''The Monk'' (1972), ''High Crime'' (1973), ''White Fang'' (1973), ''I guappi'' (1974), ''Street Law'' (1974), ''Challenge to White Fang'' (1974), ''Corruzione al palazzo di giustizia'' (1975), ''The Legend of Valentino'' (1975), ''The Flower in His Mouth'' (1975), ''How to Kill a Judge'' (1975), ''Last Days of Mussolini'' (1975), ''The Pirate'' (1978), ''Sahara Cross'' (1978), ''The Shark'' Hunter (1979), Day of the Cobra (1980), The Man with Bogart's Face (1980), The Salamander (1981), The Falcon (1981), Kamikaze (1982), Red Bells (1982), Wagner (1983), Django 2 (1987), ''Run for Your Life'' (1988), ''The Magistrate'' (1989), ''Die Hard 2'' (1990), ''Young Catherine'' (1991), ''The Dragon Ring'' (1994), ''The Return of Sandokan'' (1996), ''Bella Mafia'' (1997), ''The Versace Murder'' (1998), ''Bathory'' (2008), ''Letters to Juliet'' (2010), ''Rasputin'' (2011), ''New Order'' (2012), ''Django Unchained'' (2012), ''Cadences obstinées'' (2013).

 


Fiul cel mare al actorului, Carlo Gabriel Sparanero, este scenarist şi regizor, cunoscut în viaţa artistică sub numele Carlo Nero. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

* Explicaţie foto din deschidere: Actorul italian Franco Nero, la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, Italia, 8 septembrie 2021.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.