Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jurnalistul Doru Dinu Glăvan, preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, a murit la vârsta de 75 de ani, potrivit unui comunicat al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), transmis la 31 octombrie 2021.

Născut la 7 iunie 1946, la Reşiţa, Doru Dinu Glăvan a intrat în presă de foarte tânăr. A început să publice la vârsta de 14 ani, pentru ca la vârsta de 18 ani să ajungă colaborator în presa locală şi regională.

La 19 ani, în 1965, a devenit corespondent al ziarului "Sportul popular", cunoscut mai târziu sub numele de "Gazeta sporturilor".

Ulterior a fost angajat cronicar sportiv al postului naţional de radio, continuând să publice şi în presa scrisă. Datorită calităţilor sale de reporter, Radio Bucureşti l-a trimis să transmită şi să comenteze Jocurile Balcanice, Campionatele şi Cupele Mondiale de atletism, nataţie şi gimnastică, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo, potrivit sursei citate. A transmis în România, din Europa, Asia şi Australia.

În 1995, din iniţiativa sa, a luat fiinţă, la Reşiţa, Fundaţia Radio Caraş-Severin. La 8 august 1996, Radio România Reşiţa a dobândit statut oficial de post public local al Societăţii Române de Radioteleviziune şi a emis pentru prima dată în eter. În câţiva ani, sub conducerea directorului Doru Dinu Glăvan, Radio Reşiţa a devenit mai important post regional de radio, acoperind nu numai întregul teritoriu al judeţului Caraş-Severin şi părţi importante din judeţele limitrofe, ci şi teritoriile locuite de români în Voivodina şi pe Valea Timocului.

Doru Dinu Glăvan era la al treilea mandat de preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (funcţie în care a fost reales în 2020), organizaţie pentru care a reuşit să obţină statutul de "Uniune de creaţie de utilitate publică".

Cunoscută personalitate a presei româneşti, care şi-a câştigat aprecierea unanimă atât a radio-ascultătorilor, cât şi a specialiştilor din domeniu, Doru Dinu Glăvan s-a stins din viaţă la Reşiţa, oraşul său natal, în urma unor complicaţii generate de infectarea cu COVID-19. AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, editor: Marina Bădulescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.